Tinerii social democrați au donat sânge pentru o pacientă bolnavă de cancer, iar banii primiți vor ajunge în contul lui Ianis Grecu

2

sangeCazurile medicale mediatizate de ziarpiatraneamt.ro și de presa locală din Neamț au creat o mobilizare fără precedent a oamenilor care vor, așa cum pot, să ajute.

Ultimele cazuri prezentate de redacția noastră, cel al pacientei bolnave de cancer care are nevoie de sânge 0 pozitiv și cel al micuțului Ianis care se luptă pentru viață, nu i-au lăsat indiferenți pe tinerii social democrați nemțeni. Aceștia au donat sânge, în număr mare, pentru doamna Ungureanu Elena. Tichetele primite în schimbul donării de sânge vor fi valorificate, iar banii obținuți vor fi donați pentru salvarea lui Ianis (mai multe detalii aici.).

Sângele este însăși viața pentru un om aflat în suferință! Salvează-l prin donare!. Textul ăsta l-am citit astăzi la Centrul De Transfuzie Sanguina Piatra Neamt, unde împreuna cu colegii din organizație am mers și am donat sânge! Am donat din mai multe motive, unul dintre ele fiind situația doamnei Ungureanu Elena, internata la secția de Oncologie a SJU NEAMT și care are nevoie urgentă de sânge 0 pozitiv. În urma donării, am primit tichete pe care le vom valorifica, iar bănuții vor ajunge în contul familiei micuțului Ianis GRECU pentru tratamentul necesar. Mulțumim întregului personal de la Centrul de transfuzie sanguina Piatra-Neamț pentru modul profesionist, dar și extrem de amabil cu care ne-au tratat!”, au declarat tinerii social democrați din Neamț pe pagina lor de socializare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Mira Juverdeanu spune

    Bravo! Asa da.

  2. D.j. Max Dragos spune
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate