Teatrul Tineretului își suspendă activitatea

2

Ca urmare a controlului ISU din data de 13.11.2015, s-a constatat că există în continuare o serie de probleme a căror rezolvare în cadrul proiectului: „Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din Piatra Neamț, prin reabilitarea, dotarea și punerea în valoare a siturilor și clădirilor de patrimoniu: Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă, Teatrul Tineretului, Turnul Clopotniță, ruinele beciului și ruinele zidului de incintă ale Curții Domnești și muzeul aferent “, nu se întrevede pe termen scurt. In aceste condiții, eforturile depuse de Teatrul Tineretului în vederea obținerii autorizației de securitate la incendii se dovedesc insuficiente. De aceea am decis suspendarea activității instituției pe termen nedeterminat…

Ne cerem scuze față de publicul spectator și față de cei care au contracte și proiecte în derulare cu noi și sperăm ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, cei care sunt direct răspunzători de execuția lucrărilor să găsească soluții urgente pentru remedierea problemelor.

Spectacolele vor fi contramandate și se vor reprograma. Cei care doresc să recupereze contravaloarea biletelor sunt rugați să ia legătura cu Agenția Teatrală (Program: Marți-Vineri, orele 11-12 și 16-19; Sâmbătă-Duminică, orele 16-19).

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Teatrul Tineretului

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. ionut spune

    mai ales ca in biserica se aprind lumanari

  2. martin stricland spune

    asa de bine l.au reabilitat, ca nici tzashpoaca anti.incendiu n.o prevazut.. nici.o problema, acu se.nchide bine mersi si vine al.de nitza si mai face pe revolutionaru.n fata edificiului ‘reabilitat’ de pretinii lu tatuc.su de partid.. numa la niamtz si numa.n romania.. si, statzi, fratziilor, in casa si privitzi.i, mancand popcorn si privind, mancand..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate