Taxele și impozitele locale se pot achita și la Oficiile Poștale

0

Taxele și impozitele locale vor putea fi achitate și la oficiile poștale din Piatra-Neamț, începând cu data de 16 martie 2022. Această opțiune de plată va fi destinată doar persoanelor fizice, care vor putea achita în numerar la oricare din cele 4 oficii poștale din oraș, respectiv:

– Piatra Neamț 1 – Bd. Decebal, FN;

– Piatra Neamț 1 – Ghișeu 1 – str. Mărăței, nr. 61;

– Piatra Neamț 3 – str. Piața Gării, nr. 3;

– Piatra Neamț 4 – str. 1 Decembrie 1918, bl. A14.

Cei care vor achita integral taxele locale prin această modalitate până la data de 31 martie 2022 inclusiv, vor beneficia de o bonificație de 10 la sută. Impozitul anual de până la 50 de lei inclusiv se plătește integral până la acest prim termen de plată.

Rămân în continuare valabile modalitățile de plată deja existente:

1. În numerar sau cu cardul bancar la ghișeele Direcției Taxe și Impozite situate în incinta Mall Forum Center, etaj 3, respectiv Str. Ștefan cel Mare nr. 6 – 8, în sediul Primăriei Municipiului Piatra-Neamț, camera 20.

2. Prin virament în conturile deschise la Trezoreria municipiului Piatra- Neamț.         

3. On-line accesând site-ul www.primariapn.ro sau prin intermediul Sistemului Național de Plată Electronică, accesând site-ul www.ghiseul.ro.

Cei care achită integral impozitul/taxa pe clădiri/ teren și impozitul pe mijloace de transport până la 31 martie 2022, on-line prin intermediul site-ului www.primariapn.ro sau a site-ului www.ghiseul.ro,  beneficiază de bonificație de 10 la sută. Pentru plata în numerar sau POS la ghișeele instituției sau prin virament bancar bonificația este de 8%.

De la începutul anului, până la data de 11 martie Direcția Taxe și Impozite Piatra-Neamț a încasat plăți în valoare totală de 15 244 000 lei, cu 5 la sută mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Din acest total, 5 737 739 lei reprezintă plăți efectuate prin modalități on-line, respectiv site-ul primariapn.ro și site-ul ghișeul.ro

Reamintim și faptul că acei contribuabili cu obligații fiscale principale restante la 31.03.2020 pot beneficia de anularea majorărilor de întârziere, în anumite condiții. Termenul până la care contribuabilii pot depune notificări, pot efectua plăți sau pot stinge obligații de plată este 31.05.2022, inclusiv.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Taxe și Impozite din Piatra-Neamț, str. Cuejdi, nr. 1B, Clădirea Mall Forum Center, et. 3 sau la numărul de telefon 0233/213.884.

                                                                                                                                 Biroul Comunicare

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate