”Taxă” de conectare la curent – 1.000 euro

4

O persoană care a achiziționat un teren în comuna Dumbrava Roșie a constatat că traful de alimentare de la care trebuie să își tragă curentul, deși aparține E-on, se află pe terenul ce aparține societății Cornelius Company SRL. Când i s-a cerut acordul pentru branșare, adică solicitantul să treacă câțiva metri cu un cablu îngropat pe terenul respectiv, pe lângă clădirea E-on, proprietarul terenului a cerut 1.000 de euro.

Nu suntem noi experți imobiliari să ne dăm cu părerea cât costă metrul de teren în zonă, dar să ceri 1000 euro doar ca să se conecteze vecinul la traful din curtea ta parcă e prea mult. Prețul de conectare este probabil rezultatul problemelor financiare cu care se luptă firma Cornelius Company, care a avut la ultimul bilanț contabil înregistrat la ORC un profit cu minus de -76.116 lei și datorii de 276.036 lei și s-a gândit că orice metodă de a obține profit este bună. 

Suma cerută vecinului pentru conectarea la curent de către patronul pensiunii Cornelius a ajuns subiectul unui proces în instanță și rămâne de văzut dacă judecătorii vor decide că este în regulă ca proprietarul să ceară orice sumă sau ar trebui să se limiteze la o solicitare financiară mult mai mică. 

Pe rolul instanțelor din Neamț sunt foarte multe astfel de procese prin care oameni ce vor să se conecteze la gaz sau curent îi dau în judecață pe cei care le cer sume foarte mari de bani pentru a trece cu un cablu sau cu o țeavă pe terenul lor, știind că cel care vrea să se conecteze nu are nicio altă variantă. 

Punctul de vedere al proprietarului terenului: 

Respectiva persoană care vrea să se conecteze la traful de pe proprietatea SC Cornelius, unde eu sunt administrator, el vrea o porțiune de 11 metrii prin care să treacă cu un cablu de energie electrică.
Odată ce eu îi voi da acordul notarial pentru această suprafață de teren, acel teren devine mort pentru mine, adică nu mai are valoare, pentru că nu mai pot construi nimic pe el, nici în zona lui, pentru că astea sunt regulile în momentul în care îi dai unei persoane un acord notarial.
Având în vedere că nu trage vreo “tanti Maria” de acolo curent, căreia îi trebuie pentru un bec, lui îi trebuie 45 kW, deci o cantitate mare de curent, omul nu are în primul rând nici hala pe numele lui, am considerat că suma de 1000 de euro este absolut normală.
Acum, după conflicte, dar nu putem spune de un conflict, eu nu am cu cine practic să mă cert, dacă e de acord, eu sunt într-un litigiu si cu E-ON-ul, am cerut acestora să îmi plătească o taxă de cazare a celor trei trafuri pe care le au acolo, eu plătind impozite și taxe pe terenul respectiv, la rândul lor și ei sunt obligați să îmi plătească mie. Până la definitivarea acestui litigiu eu nu pot deocamdată nici să îi dau nici un acord.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Florin spune

    Legea e un pic mai complicata, iar obligatiile rezultate din urma unui astfrl de acorf sunt cam nasoale. Eon-ul n-are decat sa-si cumpere teren pe care sa-si puna stalpii. Si asa nu platesc 1 leu oricarui proprietar de teren pe care sunt stalpi de curent chiar si din aia mari (. Si ca bonus nici nu poti construi nimic stanga -dreapta liniei de curent pe vreo 12 m ( sau minimum 6 m de la ultimul fir de curent). Pomanagiul ala are bani de proces si avocat dar sa nu -i plareasca omului viitorul deranj ? Parca respectam in tara asta dreptul de proprietate ! Omul poate sa ceara si 5000 € . Sau poate sa refuze trecerea de tot. E proprietatea lui. N-are decat clientul sa-si puna stalp Trafo pe proprietatea lui ( asta inseamna bani cam 20000 € plus deranj tot timpul ca nene aia de la eON au oricand dreptul sa intre acolo sa-si faca reglaje samd. Pomanagii sunt multi in Romania iar articolul e de toata jena…bullying gazetaresc !

    1. Gelu spune

      Admistratorul sociatații CORNELIUS COMPANY când a achiziționat în luna octombie 2018 un teren de 9315 mp, la 35 % din valoarea de piață știa de pe extarsul de carte funciară ca sunt 3 clădiri iar una din ele C3 -post trafo pe fundație de beton zidărie de cărămidă și acoperiș tip terasa Proprietar S.C. E-on Moldova distribuție . Cablul de branșament trece pe lângă clădirea E-on la 25 cm îngropat la 1 m pe pat de nisip pe o lungime de 8 m .Pe propietarul terenului nul afectează cu nimic deoarece nu poate obține autorizație de construcție la 25 cm de clădirea E-on și nici piscina nu poate construi lângă un post trafo .Deci se vede clar rea intenția și oprtunitatea de a face bani din orice, șantajând proprietarul acordului cu suma de 1000 euro

  2. Anca spune

    Autorul articolului spune clar ca nu este expert imobiliar sa isi dea cu parerea, si „PARCA” E prea mult .Asta spune tot si anulează din start acest articolaș scris fără justificări clare .

  3. George spune

    Mi se pare absurd din toate punctele de vedere să ceri 1000€ pentru ceva care nu te afectează. Și 10 € mi se pare mult. Cine este proprietar, e proprietar DOAR pe SUPRAFAȚA terenului nu și pe subsol. În cazul de față dacă cel ce solicită traversarea ar pune problema așa în fața completului de judecată, cred că ar avea câștig de cauză.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate