Tara lui „Părerea mea”

Ca urmare a publicarii articolului „Puiu Mironescu a batut-o pe nevasta lui Flochi„, am primit la redactie parerea doamnei avocat Amalia Vlad, in legatura cu acest articol.
Am fost placut impresionati de aceasta reactie, deoarece se intampla destul de rar ca avocatii  sa fie interesati de imaginea clientilor lor si de ce se intampla in afara salii de judecata, motiv pentru care vom publica integral parerea doamnei avocat.

Tara lui ” Părerea mea”

In imensa mea naivitate si infinita mea incapacitate de adaptare la realitatile societății moderne in care am onoarea sa trăiesc am simțit nevoia sa citesc si un articol cu privire la cea mai mondena tema a zilei din urbea noastră, respectiv dacă un domn Mironescu bate au ba femei pe strada. Asa ca m-am asezat comod in fata calculatorului si m-am lamurit ca nici in partea aceasta de presa ( explic – ziarpiatraneamt.ro) lucrurile nu sunt mai interesante ori mai lamuritoare decât in alte părți.
Capacitatea românească de a face salata din numeroase lucruri fără legătura între ele e infinita, probabil asta fiind un alt motiv pentru care trăim într-o tara atât de interesantă. Situația doamnei Baltog nu face excepție.
Ca sa recapitulez, o doamna l-a sesizat pe dl Harabagiu ca sora sa, Baltog Lidia, a fost lovită in plină strada de dl Mironescu, cam fără motiv sau fără unul ușor identificabil, suferă, e vatamata grav si nemultumita de faptul ca cercetările poliției merg greu.
Pana aici totul e clasic si relativ clar. Mai neclare devin lucrurile când doamna Baltog e integrată într-o piesa de teatru cel putin futurist si cam fără voia sa. Brusc, explicație vatamarii e integrată in contextul unor razbunari între clanuri locale, ba chiar – dacă e sa dau crezare articolului din ziarpiatraneamt.ro – chiar europene cu iz camorrist. Mai mult, trebuie sa aflam ce trecut furtunos are doamna Baltog, proba irezistibila fiind, fireste, un articol de ziar. Articolul, reluand tema unei emisiuni tv, nu se mai referă la subiectul ” savuros” al unui nou denunt împotriva unui personaj de actualitate ci la o familie mafiota locală, faclia cruciadei fiind aprinsa cam de pe la a treia fraza. La mijlocul articolului rugul era pregătit, cu canistra de benzina si chibrit cu tot.
Un comentariu mi-a atras atenția in mod deosebit, cel in care autorul articolului își revendica șansa de a acredita un nou Zorro, razbunator al unor crime despre care, ciudat, se pretinde chiar un paragraf sau doua mai jos ca au fost razbunate de justiția italiana.
Umila mea experiența profesionala mă face face sa îmi pun niște întrebări asupra perceptiei publice a unui fapt grav. Sesizez din ce in ce mai des si in forme mai virulente aparenta publicului pentru interpretări cu iz de complot si pentru razbunari tip” ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”. De la startul prezidențial, executiile publice s-au mutat din arenele romane de circ, pe micile noastre ecrane, in presa sau direct in strada.
Nici o victima nu mai este nevinovata, nici un faptuitor nu este lipsit de nenumărate circumstante, inevitabil justiția este inutila, prea inceata sau total absenta. Chiar asa?
Mă întreb, totuși, dacă dl Mironescu are dreptul la un proces echitabil in cauza in care este cercetat actul de violenta comis asupra domniei sale, de ce doamna Baltog nu are același drept? Nu s-au spus si despre dl Mironescu suficiente cât pentru un roman de aventuri in trei volume? Sau aceste afirmatii sunt mai importante decât faptul incontestabil al vatamarii suferite? Cine trebuie judecat- victima sau agresorul? Incadrandu-ne in tendința generală de a ne aglomerat existența cu detalii, uitam esenta problemei: o vatamata – fie e ca e o palma sau o rana de glont- e o suferinta a unui om. Acest om, indiferent ce bagaj de fapte are in spate, are si dreptul de a fi aparat de lege, in egala măsura in care este obligat sa se supuna rigorilor acesteia. Si dacă raportam dreptul unei persoane la ocrotire la faptele pe care acestea le-a savarsit, înseamnă ca nu suntem cu nimic mai buni decât cei care lovesc sau împușca. Suntem doar mai ipocriti. Înseamnă ca nu avem dreptul sa cerem ocrotirea legii decât dacă suntem perfecti, inocenti, puri si fără greșeală pe constiinta. In caz contrar, opinia publica, asa cum este ea reflectata de presa, suverana, deasupra oricarei legi si atotstiutoare, ne decade din orice drept, ne pune la stalpul infamiei si ne elimina, practic, din societate, ca pe niște furunculi plini de puroaie.
Undeva, prin Biblie scrie : ” sa ridice piatra cel care nu a pacatuit niciodată”. Mă gândesc des la asta, înainte sa emit judecati de valoare. Pentru ca, dacă într-o zi as fi bătută crunt pe strada sau as primi un glonte in cap, ar fi câțiva care sa pună poza calaului meu in rama si sa ranjeasca plini de satisfactie: ” Uite, nemernica! Asa ii trebuie! Bravo aluia de m-a razbunat!”
Revenind la doamna Baltog, dacă a fost sau nu vatamata in contul faptelor sale din trecut – cum se sugerează in finalul articolului- sau in contul faptelor sotului sau, este mai putin important decât faptul ca a fost vatamata într-un conflict, ca starea sănătății sale s-a agravat după acest episod si ca exista un dosar penal in curs de cercetare. Sper din suflet ca justiția sa nu coboare in fata portii si sa judece după aceleași tipare ca distinsul jurnalist care m-a încântat cu punctul sau de vedere, pentru ca, altfel, vom umbla toți cu capul spart si, la rândul nostru, vom avea deplina justificare pentru justiția pe cont propriu.
Nu știu dacă aruncarea la gunoi a oricărui principiu de drept si a oricărei norme sociale e o politica buna, după cum nu știu dacă incitarea, chiar si mascata binevoitor sub denumirea” interes public” la eludarea legi si vendeta personală e chiar ceea ce trebuie promovat. Dar, cine știe? Poate ca, totuși, sunt, prea naiva si încă mai cred ca justiția se face in sala de ședința si nu in afara ei…

Amalia Vlad