Tânăra bătută crunt în Târg: De ziua ei își dorește să supraviețuiască băiatul înjunghiat care a apărat-o

8

Luni, 3 august, ora 17.30. Este ziua ei de naștere, dar și-o petrece în teamă și incertitudine, cu dureri insuportabile, cu fața umflată și noduri în gât. Împlinește 28 de ani și are 17 ore de când a fost lovită cu bestialitate de fostul ei iubit, tatăl copilului ei. 17 ore de când se simte neputincioasă, pentru că nu poate face nimic pentru tânărul care a salvat-o din mâinile agresorului și, pentru gestul său, a fost înjunghiat cu sânge rece și a ajuns la terapie intensivă, fiind în stare gravă. 17 ore de când cel care a atacat-o brusc… e de negăsit.

O vom numi EA, pentru că nu își dorește ca identitatea ei să fie făcută publică. Însă EA a fost de acord să povestească, în exclusivitate pentru redacția noastră, ce i s-a întâmplat puțin după miezul nopții.

„Cadoul” primit de ziua ei

„La ora 22:00 am ieșit cu fetele să bem un suc pentru că vroiam să fac cinste de ziua mea. Am băut un suc cu fetele și ne-am hotărât să mergem acasă pentru că auzisem că e prin zonă. Acum câteva zile îmi făcuse iar scandal pe aceeași terasă, e fostul meu concubin și tatăl fetei mele. În drum spre casă, la colțul blocului în față la Igo Slots, el a ieșit de după o mașină și mi-a dat cu pumnul în gură. Eu am încercat să vorbesc cu el să înțeleg ce se întâmplă. Prietenele mele au fugit de frică, să îmi anunțe mama. Am rămas singură. A început să mă dea cu capul de bordură. Încercam să mă ridic, dar nu reușeam, pentru câteva momente mi-am pierdut cunoștința.”
EA nu înțelege nici acum ce l-a determinat pe fostul concubin să o atace cu bestialitate. Au împreună un copil de numai doi ani, însă s-au despărțit la scurt timp după naștere. Ar fi fost gelos, jignea. Uneori mai vorbeau. O amenințase în trecut, a mai împins-o când se certau, dar niciodată nu a lovit-o. Până acum.

Un trecător salvator

De cuțitul cu care agresorul și-a măcelărit victima, tânărul care a îndrăznit să îi ia apărarea, EA nu își amintește. S-a petrecut totul fulgerător. Însă spune că știa că mereu fostul concubin umblă cu un cuțit asupra sa.
La un moment dat, a apărut salvatorul meu: un băiat necunoscut, care l-a împins și i-a zis să mă lase în pace. A fost clipa în care, nu știu cum, dar am reușit să mă ridic și am plecat la mama mea. Dar băiatul era căzut și fostul meu lângă. Atât îmi amintesc.
M-am dus la vecina mea să mă ducă la spital. În drum spre spital, am văzut băiatul jos într-o baltă de sânge. Imediat, a ajuns și ambulanța. La spital, am aflat că îl tăiase. Cred că tăieturile alea îmi erau destinate mie.

EA mereu a încercat să îl ajute să revină cu picioarele pe pământ, căci o luase pe căi greșite. Oricât de mult încercă, nu poate înțelege ce anume l-a determinat să îi facă ei așa ceva și nici nu se aștepta să taie băiatul. „Eu sunt cusută în mai multe zone în cap, am fața umflată, buza spartă și sunt vânătă pe corp… cu dureri foarte mari de cap și îmi cade și părul. Și mi-a spart și telefonul. I-am depus plângere și îmi voi scoate certificat medico-legal”.

Tânărul de numai 22 de ani care a fost înjunghiat se afla în stare gravă la spital. Acasă, îl așteaptă soția și un copilaș.

Căutat în gaură de șarpe

Între timp, polițiștii îl caută pe agresorul în vârstă de 22 de ani, din Vânători-Neamț. Parcă a intrat în gaură de șarpe. Până la ora scrierii acestui articol, Poliția nu a solicitat sprijinul mass-mediei pentru depistarea lui, „întrucât activitățile sunt în curs de desfășurare”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț.
Totuși, Ea spune: „am încredere în poliție, că va fi prins cât de repede posibil”.

Ținând cont de leziunile provocate bunului samaritean, agresorul este acum căutat pentru tentativă de omor. Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

O altfel de dorință, una fără lumânări

Revenind la EA, sperăm ca dorința pe care și-a pus-o astăzi, de ziua ei, să o îndeplinească Cel de Sus:
Mă rog lui Dumnezeu în continuu să își revină băiatul care a ajuns în stare gravă, apărându-mă pe mine. Îi mulțumesc din suflet pentru ajutor și îi doresc sănătate! Dacă nu era el, probabil cea tăiată aș fi fost eu. Sper își revină! Dumnezeu e mare!”.

În urmă cu scurt timp, surse neoficiale ne-au precizat că tânărul a ieșit din operație și totul a decurs bine. Se menține stabil, deși nu are o stare generală foarte bună….

Sperăm și noi ca dorința Ei să se îndeplinească.

Andreea T.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. Stefan spune

    Dar de ce nu isi spune numele , EA?!O fi dintr-o familie regala din Targu Neamt?!Oare , EA, nu stia ca s-a inhaitat cu un derbedeu?Daca stia ca „moftangiul” face scandal, de ce s-a dus la ceeasi terasa?!Nu s-a gandit ca isi pune in pericol prietenele si , poate , si pe altcineva?EA e intr-o mare suferinta, dar si-a lasat copilul de doi ani acasa ca sa merga la baut?!

    1. Unu’ zis la fel spune

      Bă bolovane!.. dacă prostia ar fi precum virușii ăștia din ziua de azi, te-am băga la izolare pe viață.

    2. Ioana spune

      Frumos mod de gândire, va felicit, ce pot spune. Tot femeia e vinovata :)) ar trebui sa va fie rusine pentru acest comentariu, cum puteți afirma asa ceva?? Având in vedere ca își creste copilul singura, cred ca are dreptul sa se relaxeze atunci când e ziua ei. Cu asa gândire ca a dumneavoastră s-ar putea sa nu mai dam înainte deloc, sa rămânem blocați in timpurile in care femeia e doar o sclava.

    3. Alina spune

      Pentru cultura ta generala am ieșit sa îmi petrec ziua de naștere. Fetita mea era acasă cu mama, nicidecum singura. Nu eram cu el pe terasa. Dacă vrei sa știi ce s-a întâmplat întreabă întâi. Eu am fost urmărită și așteptată la coltul blocului. Dar e ușor sa îți dai cu părerea când nu treci prin asa ceva. Si am dreptul sa ies unde vreau și când vreau. Nu trebuie sa dau explicații cuiva. Îmi cresc fata singura. Am dreptul sa ma recreez uneori. Sa îți fie rușine!

    4. Alina spune

      Si dacă nu știi sa citești scrie „fost concubin”, nu mai eram împreună! Citește cu atenție și după comentează.

    5. Alina spune

      Si de suferința se vb după incident! Nu înainte. Si nu e problema ta ce fac eu cu fata mea. Abtinete sa îmi comentezi de copil! Ca nu îți bat ție în ușa sa mi-l crești! Cine ma cunoaște știe cum îmi îngrijesc copilul! Nu trebuie sa dau explicații unuia ca tine! Dacă nu am vrut sa mi se dea numele nu înseamnă mare lucru. Si pentru mine Da, familia mea este regala! ☺️

    6. Alina spune

      Si când comentezi ca am mers „la băut” ai fost acolo? Ai văzut ceva? Sau ești vreun prieten de a lui și ii ții partea? Te rog frumos sa te abții sa vorbești de fata mea. În rest poți pronunța ce vrei. Dacă ți se pare normal sa ți se dea în cap p strada, sa fii urmărit și așteptat îți urez bafta!

    7. Alina spune

      Nu m-am gândit nici o secunda ca as fi eu în pericol, nu prietenele! Dar tu dacă nu gândești. Nu am pus pe nimeni în pericol, nu eu sunt criminala aici, nu sunt eu vinovata dar mnah… Ce pot sa mai zic cu asemenea gândire pe care o au unii?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate