Tâlhărie înainte de miezul nopții, pe o stradă din Neamț

0
Imagine ilustrativă

UPDATE: La data de 5 octombrie a.c., cei trei tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, au fost prezentați Judecătoriei Roman, față de aceștia fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un minor, în vârstă de 17 ani și de un bărbat, de 30 de ani, ambii din Dulcești, cu privire la faptul că au fost victimele infracțiunii de tâlhărie.

Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiști a condus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei.

Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce aceștia se deplasau pe o stradă din localitate, ar fi fost acostați de trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 26 ani, din Dulcești și Trifești, care ar fi exercitat acte de violență asupra celor doi, moment în care i-ar fi deposedat de două telefoane mobile și o sumă de bani.

Bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști, fiind restituite persoanelor vătămate.

În urma documentării activității infracționale, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate