Sute de polițiști nemțeni, la datorie în perioada 31 decembrie-2 ianuarie

0

În perioada 31.12.2017-02.01.2018, polițiștii nemțeni au intervenit la peste 200 de evenimente, 181 fiind sesizate prin apelul unic de urgență 112. Au aplicat peste 180 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au constatat peste 50 de infracțiuni.

În această perioadă, peste 500 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
În urma activităților, au fost constatate 59 de infracţiuni, iar 6 persoane au fost surprinse în flagrant delict. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 100.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi au fost, de asemenea, priorităţi ale poliției nemțene, în perioada de referință înregistrându-se la nivelul județului 10 accidente de circulație, dintre care doar unul s-a soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
Poliţiştii rutieri au acționat pentru combaterea excesului de viteză cât și pentru neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil, fiind sancționați 82 de conducători auto pentru aceste abateri, iar 21 de permise de conducere au fost reținute pentru excesul de viteză

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate