Suspect de viol si talharie
În dimineaţa de 18 octombrie, în jurul orei 10.00, Postul de Poliţie Borlesti a fost sesizat de către A. Elena, de 78 ani, din comună despre faptul că în noaptea de 16/17 octombrie a.c., a fost victima infracţiunilor de viol si tâlhărie. O echipă de cercetare din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ s-a deplasat la faţa locului si în urma investigaţiilor efectuate a stabilit că, în noaptea de 16/17 octombrie, în jurul orei 00.10, N. Florin, de 26 ani, din comuna Borlesti, a pătruns, prin efracţie, în locuinţa lui A. Elena cu care a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei acesteia. Ulterior, suspectul a lovit-o pe femeie si i-a sustras un ceas de mână, un radiocasetofon si o pereche de ghete de damă, după care a părăsit locuinţa. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol si tâlhărie, poliţistii continuând investigaţiile pentru depistarea autorului, care se sustrage cercetărilor.
Suspect de viol si talharie
I.P.


