Suflete putrede (la 60+). Și totuși, încă se mai face ziuă…

Se presupune că oamenii care au ajuns la o vârstă venerabilă ar trebui să fie un exemplu de cumpătare, înțelepciune și toleranță. Atunci când spunem bătrâni, prima imagine care vine în minte este cea a bunicilor noștri, cu ochelarii așezați stângaci pe nas, o voce blândă și mâini care încep să nu mai asculte, într-o încercare haotică de a se agăța de viața care s-a scurs prea repede, între două clipite.

Unii îmbătrânesc atât de frumos – probabil la fel cum au trăit – și își poartă povara anilor cu o demnitate și o noblețe care nu pot fi descrise în cuvinte.

Există și excepția care întărește regula, și aici mă refer la cei care pot concura chiar și cu cel mai de temut interlop. Nu mi-e clar cu ce i-a dezamăgit viața atât de rău încât se răzbuna pe tot ce mișcă, însă imaginea bunicului care citește povești sprijinit în baston se duce-n…Bistriță când auzi amenințări cu apă opărită, când primești (fără să ceri de pomană) bucăți de mămăligă, mere, cartofi și păstai cu usturoi în cap de la geam (bogdaproste!) sau când își pun mintea în cel mai grosolan mod cu copiii care au îndrăzneala de a se juca în fața unui bloc în care nu locuiesc în fapt.

Poate cel mai trist aspect îl constituie înverșunarea (și sadismul) cu care își propun să le facă de petrecanie vietăților fără apărare care se ghemuiesc lihnite de frig, sete și foame prin spatele blocurilor: pisici otrăvite, câini omorâți cu pietre, bucăti de parizer în care sunt înfipte cuie și multe alte metode despre care prefer să nu mai scriu pentru a nu stimula și mai mult imaginația celor în discuție.

Vreau să cred că undeva, pe parcursul vieții lor, a existat un episod dureros care le-a resetat tot sistemul de valori și intreaga perceptie asupra vieții – altminteri n-aș putea să mai fiu teafără acceptând ideea că un om se poate naște atât de putred și este capabil să curme o viață cu ușurința cu care-mi pronunț eu numele.

Îmi amintesc concluzia actorului Florin Piersic și subscriu: „”Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă”…