Subvenție de 50 bani pe litrul de combustibil pentru transportatori și distribuitori

0


O nouă măsură din pachetul “Sprijin pentru România”, supusă adoptării Guvernului României.
Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de hotãrâre de guvern, o schemã de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limitã de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectueazã transport rutier de mãrfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Deciziile de compensare se emit pânã la 31.12.2022, iar plata efectivã a ajutorului de stat se poate face pânã la 31 iulie 2023, inclusiv. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un numãr estimat de 3000 de operatori economici.

Sunt eligibili operatorii economici care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiții:
a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) dețin cel puțin un vehicul eligibil;
c) operatorii economici stabiliți în România trebuie sã nu figureze inactivi potrivit prevederilor Codului de procedurã fiscalã sau sã nu se afle în inactivitate temporarã, înscrisã în Registrul Comerțului și sã nu beneficieze de alte compensații pentru activitatea de transport desfãșuratã cu vehiculele eligibile, cu excepția celor care efectueazã transport public local;
d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care au fost emise asemenea decizii, acestea au fost puse în aplicare conform prevederilor legale în vigoare;
e) alimenteazã vehiculele eligibile dupã cum urmeazã: de la stațiile de distribuție ale operatorilor economici sau din rezervoarele pentru consum propriu deținute;
f) nu se aflã în procedurã de executare silitã, faliment, dizolvare, închidere operaționalã sau lichidare;
g) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile;
h) operatorii licențiați în alte state membre ale Uniunii Europene trebuie sã prezinte o declarație pe propria rãspundere din care sã rezulte cã efectueazã transport rutier de mãrfuri în cont propriu, precum și o listã a vehiculelor eligibile utilizate pentru transportul rutier de mãrfuri în cont propriu și dețin o licențã comunitarã, pentru transportul rutier de mãrfuri contra cost și pentru transportul de persoane.

Se poate solicita ajutor de stat pentru toate vehiculele eligibile deținute în cursul trimestrului pentru care se solicitã compensarea, în baza unei cereri de compensare, depusã la Autoritatea Rutierã Românã, începând cu prima zi a trimestrului urmãtor celui pentru care se solicitã plata ajutorului de stat. În categoria cheltuielilor eligibile se încadreazã facturile emise cu 30 de zile lucrãtoare înaintea publicãrii în Monitorul Oficial a prezentei hotãrâri.

Ministerul Finanțelor, Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã și Autoritatea Rutierã Românã – A.R.R., prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, vor încheia un protocol de colaborare pentru transmiterea informațiilor referitoare la operatorii economici, necesare pentru evaluarea cererii.

Schema de ajutor de stat a fost elaboratã în baza punctului 2.1. Ajutoare limitate, Capitolul 2 – Mãsuri temporare de ajutor de stat din Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar de crizã pentru mãsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C 131 I/01) și se notificã la Comisia Europeanã în vederea autorizãrii.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate