Submediocri certați cu cratima dar cu „țoale” de firmă – 150 lei versus 20 lei. Ar trebui să fie o alegere simplă…și totuși nu e

Zilele trecute o mamă se îndrepta hotărâtă spre ceea ce a fost până acum câteva luni (dacă nu mai bine) librarăria din cartierul Mărăței (cea din spatele supermarketului Adridan). Se oprește debusolată, se uită, își întoarce privirea și întreabă primul trecător: „nu vă supărați, librăria de aici…s-a mutat…de tot? Nu mai e nimic prin zonă? Voiam să iau cărți copilului, nu am știut că s-a închis”.

De închis s-a închis de luni bune și îmi amintesc discuția pe care am avut-o cu una dintre doamnele de la raft în momentul în care marfa începuse să fie luată: „Nu avem vânzări, oamenii nu cumpără cărți, cumpără haine. Cu trei pixuri și 5 caiete de matematică vândute nu putem supraviețui, prin urmare suntem nevoiți să închidem”.

Într-adevăr, spațiul a fost ulterior închiriat unui magazin cu haine pentru că în mod evident asta se cumpără: ambalaj nu conținut..pe bani grei. Nu e vina proprietarilor de magazine atât timp cât există cerere, e vina oamenilor pentru care 150 cheltuiți pe o pereche de blugi aduce mai multa satisfacție decât 20 lei „aruncați” pe clasicii literaturii.

Cel mai probabil mulți vor spune că s-a ajuns în punctul în care nu ne mai permitem cărți pentru că sunt exagerat de scumpe și în unele cazuri așa este, însă alternative sunt, scuze mai puțin: există biblioteci (din păcate aproape goale) și anticariate. Adevărata problemă e că am început de mult să ne îndreptăm spre analfabetism dar puțin contează că suntem certați cu cratima sau facem atacuri de apoplexie în fața unei cărți de gramatică dacă avem țoale de firmă. Trăiască blugii rupți și live-urile cu mișcări lascive din posterior pe Tik-Tok. La naiba cu Dostoievski, cine mai e și idiotul ăla, ce mașină are?

150 lei (imagine ilustrativă)

20 DE LEI

N.R: cei interesați de anticariatele online ne pot scrie pe pagina redacției în privat, să nu existe niciun fel de discuții legate de vreo posibilă reclamă.