Subiectul zilei de ieri – furtul ”din buzunare”

0

Cel mai dezbătut subiect local de ieri a fost cel al hoților surprinși de camerele de luat vederi de la piața centrală în timp ce furau din rucsacul unei femei.

Din informațiile pe care le avem, cei doi hoți de buzunare sunt pietreni de-ai noștri care s-au specializat în timp pe furatul din buzunare, poșete, bagaje. Acum foamea de după pandemie i-a făcut să devină mai activi și să își asume riscuri mai mari ca de obicei.

Cea mai mare problemă a acestor infracțiuni nu e de obicei suma furată, ci furtul actelor care se află în același portofel. Un astfel de infractor nu îți strică doar ziua, ci o întreagă lună de zile în care umbli ca nebunul să refaci actele.

Ce ar fi de făcut? Doar să fim mai vigilenți, deoarece autoritățile sunt depășite ca infrastructură și sunt constrânse ca legislație. E foarte greu să prinzi în fapt un astfel de hoț și dacă nu îl prinzi în fapt e foarte greu să se ajungă la o condamnare.

Bunicul meu, un om care a mers pe jos cu armata până în munții Tatra, spunea că e bine să porți într-un buzunar câteva lame de bărbierit ca surpriză pentru cei care bagă mâna acolo. Desigur că în 2020 nu recomand așa ceva pentru că suntem în secolul în care hoții au uneori mai multe drepturi decât victimele. Totuși vă recomand să fiți atenți la ce se întâmplă în jurul vostru și să interveniți verbal, nu fizic, atunci când vedeți că cineva este pe cale să devină victima unor astfel de infractori. Doar dacă ne pasă tuturor putem reduce din fenomen.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate