(STUDIU) O posibilă legătură între vaccinul Pfizer și cazurile de miocardită

0
Sursa foto: time.com

Ministerul Sănătății din Israel a declarat marți că a constatat un număr redus de cazuri de inflamație cardiacă în principal la bărbații tineri care au primit vaccinul COVID-19 Pfizer, notează publicația REUTERS.

La rândul ei, compania Pfizer declară că nu a observat o rată mai mare a afecțiunii, cunoscută sub numele de miocardită, decât s-ar aștepta în mod normal în populația generală.

În Israel, în perioada decembrie 2020 – mai 2021 au fost raportate 275 de cazuri de miocardită la mai mult de 5 milioane de persoane vaccinate.

Majoritatea pacienților care au suferit inflamații cardiace au petrecut în medie patru zile în spital iar 95% din cazuri au fost clasificate drept ușoare, potrivit studiului, despre care Ministerul a spus că a fost condus de către trei echipe de experți.
Studiul a constatat că există o legătură probabilă între administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer și apariția miocarditei la bărbații cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani – se arată într-un comunicat.

Conform concluziilor, o astfel de legătură a fost observată mai mult în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani decât în ​​alte grupe de vârstă.

Pfizer a declarat că a luat la cunoștință observațiile israeliene menționând însă că nu a fost stabilită nicio legătură cauzală cu vaccinul său.
Sistemele de monitorizare CDC (n.red: Centers for Disease Control and Prevention) nu au găsit mai multe cazuri decât s-ar fi așteptat la populație – cu toate acestea, grupul consultativ a declarat faptul că furnizorii de asistență medicală ar trebui să fie informați asupra rapoartelor legate de un posibil eveniment advers.

Mai multe detalii în articolul publicației REUTERS – Aici (click).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate