Studenți ai Academiei de Poliție în practică la Jandarmeria Neamț

0

Patru viitori jandarmi, în prezent studenți în anul III la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, vor desfășura, timp de o lună de zile, stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

          Teo și Adrian, studenți în anul III la Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică, specialitatea Jandarmi sunt deja familiarizați cu specificul misiunilor din zona de competență a inspectoratului, pentru că au mai participat la misiuni de ordine și siguranță publică și pază și protecție instituțională alături de jandarmii nemțeni cu ocazia efectuării stagiilor de practică prevăzute în programa de învățământ din anii I și II de studiu. Sub îndrumarea tutorelui, cei doi vor participa la misiuni pe linia ordinii și siguranței publice, prevenirii și combaterii faptelor antisociale.

          Pentru Georgiana și Mihnea, studenți în anul III la Facultatea de Poliție, specializarea Drept, specialitatea Jandarmi, este primul stagiu de practică în cadrul Jandarmeriei Române, anterior fiind repartizați în unități ale Poliției Române. Și ei vor fi îndrumați de tutori jandarmi cu experiență și vor desfășura activități menite să contribuie la o pregătire juridică temeinică.

          Stagiul de practică se va încheia în data de 11 martie.

          Le dorim mult succes și îi asigurăm de tot suportul nostru în parcurgerea drumului de la student la ofițer al Jandarmeriei Române.

IJJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate