Fraierii corecti din Piatra Neamt vor primi subventie la caldura iar cei care sunt baieti destepti nu vor plati nimic nici in aceasta iarna

3

Fraierii amarati platitori de taxe si impozite din Piatra Neamt care doresc subventie la caldura trebuie sa stie ca au nevoie de:

1. Cerere tip şi declaraţie pe propria răspundere

2. Actele de identitate ale întregii familii, în original şi în copie, şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor

3. Certificat fiscal care se obţine de la Serviciul Impozite şi Taxe Locale, din cadrul Primăriei

4. Hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii

5. Hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii

6. Decizia directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii

7. Hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii


8. După caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

– Copie certificate căsătorie

– Certificat deces,  sentinţa de divort

9.  Documentele care atestă calitatea în care se solicită ajutorul pentru încălzire – proprietar sau chiriaş

10. Documentele de venit pentru luna anterioară, pentru întreaga familie

11. Chitanţa sau factura de la E.On Gaz

12. În cazul familiilor monoparentale – sentinţa de divorţ şi declaraţie legalizată la notar în cazul în care copilul nu beneficiază de pensie de întreţinere din partea celuilalt părinte.

LISTA cu bunurile ce conduc la excluderea acordării ajutorului:

Bunuri imobile:

-clădiri sau alte spaţii locative, în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepţia locuinţei de domiciliu

1. Mijloace de transport: autoturisme care depasesc 1.600 cmc, autoutilitare, autocamioane de orice fel si remorci, salupe, barci cu motor, scutere de apa, iahturi, autobuze, microbuze

2. Utilaje agricole: tractor, combina autopropulsata

3. Utilaje de prelucrare agricola: presa de ulei, moara de cereale

4. Utilaje de prelucrat lemnul: gater, drujba sau alte utilaje de prelucrat lemnul – actionate hidraulic, mecanic sau electric

5. Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.

Terenuri familii cu 1-3 persoane ;   familii cu peste 3 persoane

1.    Terenuri de imprejmuire a locuintei si curtea aferenta ( teren intravilan), care depasesc  1.000 m2  in zona urbana si 2.000 m2  in zona rurala

2.    Terenuri in zona colinara si de ses      

–    Arabil si faneata:    2,00 ha;    3,00 ha

–    Forestier    2,00 ha;    3,00 ha

–    Vii, livezi, gradini de legume si flori    1,00 ha;    1,50 ha

3.    Terenuri in zona montana   

–     Forestier    2,00 ha;    3,00 ha

 –    Vii, livezi    1,50 ha;    2,00 ha

–    Pasuni si fanete    4,00 ha;    5,00 ha

Categorii de animale/pasari:

1.    Peste 3 bovine

2.    Peste 5 porcine

3.    Peste 20 de ovine/ caprine

4.    Peste 15 familii de albine

NOTĂ: Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 70/2011, emisă de Guvernul României, familiile si persoanele singure care au in proprietate cel putin unul dintre bunurile cuprinse in aceasta lista nu beneficiaza de ajutor pentru incalzirea locuintei.
Dupa ce saracii oameni cu venituri mici se vor da peste cap sa aduca o sacosa de acte, pe cealalta parte cateva gasti de puturosi asistati social din zona Muncii, Speranta si frumosul camin de la Liceul Auto vor intra din nou linistiti in iarna, deoarece primaria Piatra Neamt le deconteaza cheltuielile de intretinere si nu oricum, ci integral si fara restrictii. Adica in timp ce un amarat din Piatra Neamt se chinuieste sa obtina o reducere de cativa lei, in acelasi oras un puturos betiv care asculta manele are energie electrica si cazare la discretie, putand consuma curent de zeci de milioane lunar fara sa fie deranjat de cineva si totul pe banii amaratilor care isi platesc la timp impozitele si acum sunt ocupati sa adune actele pentru subventie.

Nu e asa ca traim intr-o tara foarte frumoasa in care amaratii platesc taxe si impozite pentru ca puturosii sa aiba totul la discretie? Nu zice nimeni sa nu ajutam cazurile sociale, dar nu sa la dam resurse inepuizabile si necontorizate.
Nu stiu cum de nu-i cade o mana celui care semneaza o factura de curent de sute de milioane produsa de o adunatura de puturosi si decontata de oamenii amarati din Piatra Neamt. Nu stiu cum de celor care intocmesc aceste dosare de subventie nu le crapa obrazul de rusine cand stiu cata energie consuma unii paraziti sociali din banii amaratilor. Nu stiu unde mai incape atata aroganta ca un asistat social sa consume resurse cat 50 de pensionari amarati la un loc.
Si toate aceste lucruri se intampla pentru ca omul amarat e prost si cinstit si daca i se ia ceva tace si indura, dar puturosii de la caminul Liceului Auto, daca li se opreste curentul care nu a fost platit niciodata de ei, vin in fata la primarie cu salteaua si fac scandal.
Cred ca ne meritam soarta pe deplin, iar daca astazi acceptam ca parazitii sociali sa asculte manele pe banii nostri maine va trebui sa acceptam sa luam cate unul in ingrijire .
Pentru cei care uita le amintim noi cateva articole pentru lectura :

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. sarin spune

    stimate domnule admin, s-ar zice ca lucrati la primarie dupa acreala moderarii, insa nu putem fi decat recunoscatori consiliului local, ca a decis reducerea costului gigacaloriei de la 311,66 la 298,5 mikimaushi si trecem cu vederea maniera dupa ureche in care se fac astfel de calcule, piata neinsemnand nimic pe langa intelepciunea si puterea acestui consiliu, insa avand in vedere ca traim intr-o tara care n-a intrat in criza si este pe crestere economica, astfel de decizii nu pot fi decat firesti.. tot atat de impertinenti sintem si-atunci cand citim mazeta in care va dati voi cu parerea

  2. dihorul spune

    Domnule ADMIN, inteleg ca aceasta dojana este o gluma sau o ironie, altfel nu inteleg aceasta atitudine de sclav in fata celor vremelnic la putere.

  3. x spune

    Dupa ce s-au montat centralele de bloc tip container ni sa spus ca au randament de 95-98% fata de 40-45% cit aveau cele vechi.Intrebarea este de ce in Piatra Neamt gigacaloria costa298,5 lei in timp ce in Bucuresti de ex costa putin peste 200 lei(pret real) subventionat 130 lei?Preturi la fel de mici sint si in Bacau,Suceava,Iasi etc Oare nu cumva pretul este stabilit artificial in asa fel ca cei ce nu primesc subventie sa suporte si subventia? si de fapt primaria sa nu dea nimic pe linga faptul ca pretul de cost al centralelor,cit o fi el,umfla pretul de cost al gigacaloriei

    ADMIN : Nu mai fiti obraznici si impertinenti cu astfel de comentarii poate se supara cineva si face gigacaloria 400 .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate