Start al competiției Trofeul Electricianului 2021, faza pe companie, la Piatra Neamț

0
  • 120 de specialiști din Delgaz Grid, electricieni și ingineri, vor susține probe teoretice și practice;
  • În premieră, la ediția din acest an, a fost introdusă și secțiunea Dispecer rețea medie tensiune;
  • Și în acest an, competiția include şi Trofeul Electricianului Junior, rezervat elevilor de la licee cu profil energetic.

Cei mai buni electricieni ai Delgaz Grid din județele Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț și Vaslui se vor întrece începând de astăzi în cadrul Trofeului Electricianului, la Piatra-Neamț, la specializările: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

La aceste meserii se adaugă, în premieră la nivel de companie, dar și la nivel național, o nouă specializare: Dispecer rețea medie tensiune, la care vor participa șase ingineri din cadrul Centrelor de Dispecer Iași, Bacău și Suceava din cadrul Delgaz Grid.

Toți concurenții calificați la faza pe companie au trebuit să treacă, în baza unor teste profesionale și de securitatea muncii, de faza de masă a competiției, la care au participat aproape 1.000 de competitori.

Evenimentul include, pentru al cincilea an, şi secţiunea Trofeul Electricianului Junior, secţiune la care vor participa elevi de la patru unități de învățământ cu clase cu profil energetic: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iaşi, Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” din Bacău, Colegiul Tehnic „Samoil Isopescu” din Suceava şi Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui.

Și în acest an, în cadrul evenimentului vor fi prezenți cu standuri expoziționale producători de echipamente, materiale, dispozitive și unelte, aparate de măsură specifice domeniului.

În prima zi se vor desfășura probele teoretice, ce constau în teste grilă adaptate fiecărei secțiuni în parte.

A doua zi, în funcție de specificul fiecărei meserii, vor avea loc probele practice ce presupun îndeplinirea în teren sau la standuri special amenajate a unor sarcini cu grad mare de dificultate sau găsirea celor mai bune soluții pentru gestionarea unor situații simulate de avarii, dar care pot apărea teoretic în activitatea curentă. Și toate acestea, în condițiile respectării cu strictețe a regulilor de protecție a muncii.

Iar în ultima zi, vom premia, felicita și aplauda câștigătorii, desemnați în urma punctajului cumulat la cele doua probe de concurs.

Ediția din acest an este una cu totul specială: concurenții, dar și membrii comisiilor de evaluare vor trebui să facă față nu doar provocărilor tehnice și de protecția muncii, ci și celor impuse de contextul epidemiologic.

Toți participanții la eveniment vor fi testați COVID-19 atât la sosire, cât și în fiecare din zilele ședere, astfel încât să fie limitate la maxim posibil riscurile de infectare.

Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria competiţiei începe 1977 și este strâns legată de Moldova, prima ediţie având loc la Iaşi.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate