Spuneam că Piața Centrală nu trebuie să mai fie administrată de Urban

0

Fosta piața centrală din Piatra-Neamț a ars într-un mod foarte dubios, după care ceea ce s-a întâmplat a devenit și mai ciudat.

Prima dată firma Urban a încasat asigurarea și a cheltuit-o total pentru a acoperi găurile financiare făcute la această firmă.

Fără piață și fără banii din asigurare, municipalitatea stătea și se uita la construcția arsă fără să aibă prea multe soluții. Atunci au venit cei de la PSD care, fiind și în plină campanie electorală, au găsit o cale să convingă guvernul care a alocat bani pentru reconstrucția pieței.

După ce s-a terminat construcția pieței, ea a trebuit să fie dată în administrare cuiva și a început un mare circ în care ținta criticilor erau tot cei de la PSD care voiau, după cum spuneau unii, să pună mâna pe administrarea pieței. Și știți ceva? Chiar cred că era pe undeva o astfel de intenție, dar care nu s-a materializat și piața a fost deschisă de municipalitate, iar spațiile închiriate în urma unei licitații ”cu șmen” unde prețurile au fost ridicate la cote astronomice, astfel piața centrală devenind zona comercială cu cele mai mari chirii din Neamț.

Mai departe a trecut piața înapoi în administrarea firmei Urban, cea la care era când a ars și cea care a cheltuit pe datorii banii de la asigurare. O mișcare la care publicația noastră s-a opus în permanență.

Acum, Piața Centrală, refăcută cu banii de la guvernul ”ciumei roșii” este total în zona de administrare a municipalității condusă de coaliția PNL+PMP care face bani cu piața, dar doar pe hârtie, căci, în realiatate, redevența pe care ar fi trebuit să o plătească Urban către primărie de când are piața, adică 437.353 lei, nu a plătit-o, ci a venit doar cu o solicitare de compensare cu niște taxe și cu niște bunuri ale Urban etc.

Ar fi corect ca acum să iasă toți cei care spuneau că ”m**e PSD” voia să pună gheara pe piață și să ne zică ce s-a întâmplat cu piața smulsă din ghearele ”m**e PSD”. În timpul bătăliei pentru smulgerea pieței din ”ghearele bestiei roșii” am văzut cu toții petarde de presă intitulate sugestiv ”dezvăluiri bombă” și multă, multă ”m**e” pe Facebook revărsată spre PSD și spre ”trompetele” din presă adică și spre publicația noastră care se opunea ca piața să ajungă înapoi la Urban.

Acum, la un an de la darea în folosință a pieței, municipalitatea nu a reușit să încaseze nici un leu redevență de la noul administrator al pieței, firma Urban. Deci, din păcate, iar am avut dreptate, iar cei care ne-au contrazis și au făcut circ, facilitând întoarcerea pieței în administrarea Urban, nu au făcut decât să contribuie la continuarea administrării pieței la fel de neeficient ca înainte de a arde.

Iosub Robert

P. S.: Pentru băieți cu acefalie: Acest articol nu este un atac la primărie sau la primar cu care suntem în relații foarte bune și care a adus cu adevărat normalitatea în administrația locală. Acest articol este doar o revenire pe un subiect la care am fost acuzați la vremea respectivă că ținem partea cuiva când spunem că piața nu trebuie să mai ajungă la Urban și ca drept dovadă iată că Urban nu a dat nici un leu la bugetul local de când administrează piața.
Aceste tipuri de reveniri la subiect se datorează 100% celor care simt nevoia în anumite momente să ne găsească vinovați și ne obligă ca după un timp să facem proba veridicității.

DREPT LA REPLICĂ CMI URBAN, 14.09.2018

In virtutea dreptului la replica si a corectei informari a opiniei publice, in legatura cu articolul « Spuneam ca Piata Centrala nu trebuie sa mai fie administrata de Urban »  aparut in publicatia online «  Ziarpiatraneamt.ro», in data de 14.09.2018,semnat de Robert Iosub, C.M.I.URBAN SA precizeaza :

Intre data primirii notificarii  din partea Municipiului Piatra Neamt si data publicarii articolului dumneavoastra, C.M.I.URBAN SA, in calitate de concesionar in cadrul contractului de concesiune incheiat cu Municipiul Piatra Neamt pentru administrarea Pietei Centrale, a achitat suma de 191.423 lei, respectiv contravaloarea redeventei declarate pentru lunile aprilie si mai 2018.

Va precizam faptul ca C.M.I.URBAN SA administreaza Piata Centrala incepand cu data de 01.04.2018 si a achitat  pana in prezent contravaloarea redeventei pentru 2 luni si cele 4 luni declarate si scadente pana la data prezentei.

In consecinta, apreciem pozitia dumneavoastra  in legatura cu incasarea fondurilor publice, dar fara implicarea factorului politic in activitatea comerciala a societatii. Amintim faptul ca preluarea in administrare a Pietei Centrale s-a derulat conform unei proceduri legale intinsa pe o perioada de 6 luni, fara interventia vreunui factor politic.

Ca urmare, solicitam preluarea acestui drept la replica in conditii similare de vizibilitate in cadrul publicatiei online «  Ziarpiatraneamt.ro ». Mai mult decat atat, dorim sa precizam ca C.M.I.URBAN SA sta la dispozitia presei pentru orice solicitare care vizeaza o informare corecta a cititorilor.    

Administrator special

Ruxandra Bosovici

 

Director economic

Mihaela Popirda

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate