Spitalele din Târgu Neamț și Bicaz, controlate de DSP. Deficiențe, recomandări și sancțiuni

1

În perioada 16.05.2022 – 16.06.2022 inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț au efectuat o acţiune tematică de control privind verificarea respectării conformităţii în spitalele municipale și orășenești din județ, respectiv Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz şi Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț şi au verificat:

–  asigurarea asistenţei medicale acordate pacienţilor în contextul pandemiei de COVID-19,

–  respectarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS- CoV-2,

– respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare,

–  respectarea normelor privind serviciile de spălătorie pentru unităţile medicale,

– respectarea prevederilor privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri,

– respectarea condiţiilor de funcţionare a unităților sanitare conform normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare,

– respectarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei,

–  respectarea normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia,

-conformitatea produselor biocide (avizare, etichetare, utilizare),

-respectarea prevederilor privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, inclusiv a prevederilor privind regimul deşeurilor,

–  respectarea prevederilor privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României,

– respectarea normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale,

–  respectarea criteriilor de evaluare, a condiţiilor de funcţionare şi monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase.

1. Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz

Spitalul Orășenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz se află în lucrări de reabilitare energetică și termică în cadrul Proiectului de eficientizare energetică a clădirilor, început în martie 2020. În prezent sunt reabilitate clădirile pavilioanelor 1 și 2. Au fost efectuate lucrări de refacere a acoperișului, izolare termică a pereților, înlocuirea tâmplăriei exterioare, lucrări de consolidare ale clădirilor, înlocuirea instalațiilor electrice, termice, de apă și canalizare.

Deficiențe constatate

Nu au fost îndeplinite o parte din obiectivele Programului de conformare al spitalului, cu termenul propus 2020, dintre care: extinderea spațiului destinat CPU, reabilitare şi dotare cu echipamente medicale şi mobilier ambulatoriu integrat, reabilitarea instalației de hidranți interni.

Structura funcțională a CPU nu corespunde prevederilor Ordinului MS nr. 1706/2007. Nu sunt amenajate spații suficiente şi corespunzătoare ca suprafață, dotare şi circuit funcțional. Toate spațiile necesită lucrări de reparații şi igienizare.

În Secția Medicină Internă nu există instalații pentru fluide medicale în saloane, unele paturi şi saltele sunt deteriorate fizic şi moral, mobilierul (noptierele) necesită înlocuire, saloanele necesită reparații şi igienizare. Sala de mese necesită lucrări de reparații şi igienizare ale pereților, mesele şi scaunele sunt uzate fizic şi moral. Nu sunt respectate regulile de igienă la efectuarea curățeniei în sala de mese, frigiderul pentru alimentele pacienților nu este întreținut corespunzător, nu există grafic pentru monitorizarea temperaturii. Personalul care face curățenie pe secție deserveşte şi oficiul alimentar fără înlocuirea echipamentului de protecție. Graficele de curățenie nu sunt întocmite şi completate corespunzător. Grupurile sanitare necesită reparații şi igienizare. Spațiile pentru prelucrarea echipamentelor de curățenie sunt improvizate. Nu există spațiu separat pentru depozitarea recipientelor cu deşeuri periculoase şi lenjeria murdară.

În Secția Pediatrie nu este utilizată metoda de sterilizare prevăzută de Ordinul MS nr. 1761/2021 prin autoclavare, depistându-se un dispozitiv pentru fierbere neconform.

Spitalul nu deține instalație de fluide medicale.

Probe recoltate

În cadrul acțiunii tematice, la Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz au fost recoltate, prin sondaj, teste din secțiile şi de la personalul secțiilor Medicină Internă, Pediatrie, Medicină recuperatorie şi din CPU 15 teste de sanitație, aeromicrofloră şi sterilități.

Toate probele recoltate au fost conforme.

Probele recoltate au fost analizate în Laboratorul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Infecții asociate asistenței medicale

În perioada ianuarie – aprilie 2022 Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz a înregistrat şi declarat la Direcția de Sănătate Publică Neamț 5 infecţii asociate asistenței medicale (IAAM) în Secția Medicină Internă şi Îngrijiri Paliative – cu virusul SARS-CoV-2.

Spitalul a întocmit Harta zonelor de risc şi programe de curățenie şi dezinfecție specifice zonelor cu risc. Nu este implementat Registrul electronic unic de monitorizare al IAAM, la nivel de unitate sanitară şi la nivel de secție. Compartimentul prevenire infecții asociate asistenței medicale (CPIAAM) autorizat în structura Spitalului Orăşenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz, nu este organizat conform Ordinului MS nr. 1101/2016, activitatea fiind asigurată de un medic epidemiolog cu contract de prestări servicii şi personalul lucrător din unitate cu atribuții stabilite prin fişele postului.

Recomandări

Au fost făcute recomandări în vederea remedierii deficiențelor, din care:

  • Realizarea obiectivelor propuse şi rămase nerealizate din Planul de conformare, cu asumarea bugetară a ordonatorului de credite.
  • Luarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice în vederea conformării la prevederile Ordinului M.S. nr. 914/2006 privind: asigurarea suprafeţei/pat, a normelor de amplasare a paturilor în saloane, a numărului de grupuri sanitare pentru pacienţi şi personal pentru fiecare secţie.
  • Organizarea CPIAAM conform prevederilor Ordinului MS nr.1101/2016.
  • Respectarea circuitelor funcționale autorizate şi avizate.
  • Respectarea procedurilor, protocoalelor şi a legislației sanitare în vigoare.
  • Finalizarea lucrărilor de reabilitare ale Pavilionului 1 pentru a corespunde prevederilor legislației sanitare în vigoare, pentru reluarea activității tuturor compartimentelor prevăzute în structura funcțională autorizată.
  • Amenajarea şi reorganizarea spațiilor din CPU conform prevederilor OMS nr. 1706/2007- amenajarea de spații pentru igienizarea pacienților, a camerei de gipsare, cameră pentru păstrarea ustensilelor pentru curățenie, depozit temporar pentru deşeuri medicale, cameră pentru personalul lucrător.
  • Reparația şi igienizarea camerei mortuare.

Sancțiuni

Pentru neconformitățile constatate la Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz au fost aplicate următoarele sancțiuni:

  • Un avertisment unității sanitare Spitalul Orăşenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz, conform OG nr. 2/2001,
    pentru nerespectarea prevederilor OMS nr. 914/2006, OMS nr. 1706/2007 şi a OMS nr. 1101/2014;
  • O amendă contravențională asistentei şefe de la Compartimentul Pediatrie, conform HGR nr.857/2011, art.32, lit. i, în valoare de 2000 lei, pentru aplicarea altei metode de sterilizare decât cele prevăzute de normele în vigoare, OMS nr. 1761/2021;
  • O amendă contravențională personalului de îngrijire din Secția medicină internă, conform HGR nr. 857/2011, art.32, lit. k, în valoare de 2000 lei, pentru nerespectarea precauțiunilor universale şi a protocoalelor de lucru conform OMS nr. 1761/2021.

2. Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț

Deficiențe constatate:

Nu au fost îndeplinite o parte din obiectivele Programului de conformare al spitalului, cu termenul propus 2020, dintre care: lucrări recompartimentare în vederea amplasării de grupuri sanitare şi cabine de duş în saloane în Pavilionul OG-NN-Medicală, proiectare şi construire lift în Pavilion Cardiologie-Pediatrie, construirea unui rezervor pentru asigurarea rezervei de apă pentru consum.

Nu au fost remediate o parte din neconformitățile constatate la controlul igienico-sanitar efectuat de SCSP Neamț în anul 2021, cu termenul propus trim. 1 2022, respectiv: dotarea spălătoriei de la secția Boli Infecțioase cu uscător electric, repararea/înlocuirea butoanelor de panică de la secția Cardiologie.

Datorită structurii constructive a pavilioanelor există în unele secţii saloane cu un număr mare de paturi, nefiind respectate normele de amplasare a paturilor precum şi suprafaţa alocată fiecărui pat. Numărul de grupuri sanitare este insuficient.

Nu există grupuri sanitare cu dotări specifice şi lifturi pentru accesul persoanelor cu nevoi speciale la etajele superioare.

În CPU o încăpere compartimentată este neconform, pentru operațiunile: igienizarea pacienților, gipsare, păstrare şi igienizare/decontaminare ustensile pentru curățenie, depozitare temporară a deşeurilor medicale.

Nu există cameră pentru păstrarea decedaților în CPU timp de 2 ore.

Uşile de acces în cele 2 saloane ale Compartimentului ATI trebuie schimbate.

Este necesară igienizarea Sălii de tratamente şi pansamente din cadrul Secției Chirurgie.

Secțiile Medicină Internă, Obstetrică-Ginecologie, Nou-Născuți îşi desfăşoară activitatea în pavilionul central, clădire istorica, cu regim de patrimoniu național. În prezent a fost avizat Proiectul: Reabilitare pavilion central si dotare Spital Orășenesc „Sf. Dimitrie″ Tg.Neamț.

Combina frigorifică omologată de la UTS este defectă, fiind utilizate 2 frigidere omologate şi un congelator de stocare plasmă neomologat.

În Secția Boli Infecțioase nu există uscător electric pentru uscarea lenjeriei. Nu există filtru vestiar pentru personal.

Pereții holurilor din Pavilionul Central au porțiuni de tencuială căzută şi există porțiuni de tavan cu infiltrații, datorită unor defecțiuni la instalația sanitară.

În Secția Medicină internă nu este respectată aria utilă minimă de mp/pat. Exista zone cu paviment discontinuu. Grupurile sanitare prezintă infiltrații şi pereți şi tavane deteriorate, cu porțiuni de tencuială căzută.

În Secția OG este necesară înlocuirea tâmplăriei interioare din lemn şi a pavimentului din parchet din unele saloane cu materiale lavabile.

Paturile destinate sectorului ATI postoperator Secția OG, menționate în structura avizată nu există fizic în structura secțiilor.

Accesul în Secțiile Cardiologie şi Pediatrie se face pe scări, nu există lift.

În Secția Cardiologie instalația de oxigen este subdimensionată, față capacitatea maximă a secției. Nu funcționează butoanele de panică. Unele spații necesită igienizare -holurile de acces în saloane, înlocuire paviment degradat. Grupurile sanitare pacienți prezintă infiltrații la nivelul tavanului, pereților. Instalația sanitară necesită lucrări de reparații/înlocuire. Instalația de icnălzire, într-un din grupurile sanitare, se află în stare avansată de degradare, necesitând înlocuire, pe tot tronsonul clădirii, pâna la sezonul rece.

În Laboratorul de analize medicale unele spații necesită reparații şi igienizare.

În Spălătorie circuitul lenjeriei curate se intersectează cu cel al lenjeriei murdare. Nu există filtru-vestiar pentru personal. Spațiul este degradat, pavimentul este denivelat. Încăperile necesită lucrări de reabilitare şi igienizare, refacere circuite, dotare cu maşini de spălat şi uscătoare. La nivelul spalatoriei nu se asigură un microclimat corespunzător. Nu sunt sisteme conforme de ventilație.

Nu se respectă utilizarea echipamentului individual de protecție, specific locului de muncă, la blocul alimentar. Nu există rezervă de apă potabilă pentru consum şi rezervă de apă de incendiu.

Nu exista statie proprie de tratarea a apelor uzate.

Probe recoltate

În cadrul acțiunii tematice, la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț au fost recoltate, prin sondaj, din secțiile şi de la personalul secțiilor Chirurgie, Ortopedie, ATI, Infecțioase, O.G., Neonatologie, Cardiologie, Pediatrie, 24 teste de sanitație, aeromicrofloră şi sterilități.

Probele recoltate au fost conforme.

Infecții asociate asistenței medicale

În perioada ianuarie – mai 2022 Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț a înregistrat şi declarat la Direcția de Sănătate Publică Neamț 15 infecţii asociate asistenței medicale (IAAM) în Secțiile Ortopedie, Chirurgie, Medicină Internă şi Cardiologie– cu virusul SARS-CoV-2 şi Clostridium difficile.

În perioada ianuarie – mai 2022 au fost recoltate 222 de probe de autocontrol pe spital, din care 12 neconforme. Spitalul a întocmit Harta zonelor de risc şi programe de curățenie şi dezinfecție specifice zonelor cu risc.

Recomandări

Au fost făcute recomandări în vederea remedierii deficiențelor, din care:

  • Realizarea obiectivelor propuse şi rămase nerealizate din Planul de conformare.
  • Luarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice în vederea conformării la prevederile Ordinului M.S. nr. 914/2006 privind: asigurarea suprafeţei/pat, a normelor de amplasare a paturilor în saloane, a numărului de grupuri sanitare pentru pacienţi şi personal pentru fiecare secţie.
  • Respectarea circuitelor funcționale autorizate şi avizate.
  • Respectarea procedurilor, protocoalelor şi a legislației sanitare în vigoare.
  • Amenajarea structurii ATI din cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie a spitalului, astfel încât să corespundă structurii autorizate.
  • Achiziționarea şi montarea lifturilor la secțiile Pediatrie ,Cardiologie, AIS.
  • Începerea lucrărilor de reabilitare şi igienizare a Spălătoriei centrale existente astfel încât să se asigure condiții de muncă corespunzătoare Ordinului M.S.1025/2000, privind funcționarea unei spălătorii în unitațile sanitare cu paturi.
  • Amenajarea şi reorganizarea spațiilor din CPU astfel încât să fie respectate normele în vigoare pentru funcționarea CPU- amenajarea de spații pentru igienizarea pacienților, a camerei de gipsare, cameră pentru păstrarea ustensilelor pentru curățenie, depozit temporar pentru deşeuri medicale, cameră pentru păstrarea decedaților.
  • Reabilitarea Pavilionului central pentru buna funcționare a Secțiilor Medicină Internă, OG, Neonatologie.
  • Efectuarea reparațiilor, curățeniei şi igienizării în secțiile unde se impune. Înlocuirea instalației sanitare defecte.
  • Dotarea spălătoriei de la secția Boli Infecțioase cu uscător electric.
  • Repararea/înlocuirea combinei frigorifice omologată de la UTS.
  • Repararea/înlocuirea Butoanelor de panică de la secția Cardiologie.
  • Utilizarea corectă a echipamentului de lucru, de către tot personalul angajat.
  • Asigurarea rezervei de apă potabilă.

Sancțiuni

Pentru neconformitățile constatate la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie” Tg. Neamț au fost aplicate următoarele sancțiuni:

  • O amendă contravențională asistentului medical dietetician de la Blocul alimentar, conform HG nr. 857/2011, art. 32, lit. k, în valoare de 2.000 lei;
  • O amendă contravențională magazionierului Blocului Alimentar conform HG nr. 857/2011, art. 5, în valoare de 1.000 lei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. dorinel spune

    Din câte se vede, „Programele de conformare” ale spitalelor sunt un fel de „praf în ochi” aruncat instituțiilor de control.
    Sunt făcute pentru a trage de timp, pentru a acoperi mizeriile și pentru a crea iluzii.
    Cum este posibil să te angajezi „oficial” la ceva, foarte important pentru spital, și să nu faci ?
    Ce credibilitate poți să mai ai față de organe, față de propriul personal și față de pacienți ?
    Ori, și după un control scurt, observăm o altă realitate, cu foarte multe lucruri care nu sunt deloc în regulă.
    Totuși, cine răspunde pentru nerespectarea „Programelor de conformare” ?
    (poate șeful spitalului, poate șeful instituției care are spitalul in subordine, poate șeful DSP care trebuie să verifice mai des, nu după 2 ani, …; cel mai grav este că la noi nu răspunde nimeni)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate