Spiru Haret a primit post-mortem distincţia International Adult and Continuing Education Hall of Fame

0

Vicepreşedintele Oklahoma University (SUA), prof. dr. James Pappas, a acordat post-mortem fostului ministru al învăţământului şi marelui om de carte Spiru Haret distincţia International Adult and Continuing Education Hall of Fame. Distincţia, care a fost decernată pentru spiritul inovator dovedit de Spiru Haret în domeniul educaţiei, a fost înmânată, marți, 29 aprilie, ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, și urmează să fie depusă la sediul MEN. Ceremonia a fost găzduită de Primăria Iași, sub egida celei de-a patra Conferinţe Internaţionale pe tema educaţiei adulţilor, Adult Education in Universities. Local and Regional Perspectives, care se desfăşoară la Iaşi, în perioada 27 – 30 aprilie.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a mulţumit în numele Ministerului Educaţiei Naţionale pentru acest gest onorant şi a vorbit despre importantele realizări şi contribuţiile esenţiale pe care Spiru Haret le-a avut nu doar în dezvoltarea învăţământului românesc, ci şi în procesul de deschidere a publicului larg către educaţie.

Adult Education in Universities. Local and Regional Perspectives este o manifestare ştiinţifică de anvergură internaţională, organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi International Adult and Continuing Education Hall of Fame/Oklahoma University. Conferinţa beneficiază de prezenţa specialiştilor în educaţie continuă şi a rectorilor universităţilor din România şi din străinătate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate