Speranţe civice pentru vârsta a treia

0

Subprefectul judeţului Vasile Şendrea a condus, astăzi, 1 septembrie a.c., întâlnirea lunară a Comitetului de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice, întâlnire care s-a desfăşurat sub genericul „Speranţe civice pentru vârsta a treia”.
Având în vedere tema supusă dezbaterii, la şedinţă a participat în calitate de invitat preşedinta Fundaţiei de Îngrijiri Comunitare, Elena Hâncu, care a prezentat fundaţia şi serviciile desfăşurate în acest cadru, mai ales în sprijinul persoanelor vârstnice.
Astfel, conform prezentării, Fundaţia de Îngrijiri Comunitare aflată în cel de-al doisprezecelea an de activitate, este un centru unic la nivel naţional care oferă o gamă de patru palete de servicii. Este vorba despre acordarea de servicii socio-medicale la domiciliu, asigurarea de servicii de medicină generală şi prevenţie geriatrică, funcţionarea unui centru de zi şi existenţa unui club al pensionarilor.
Centrul de zi se adresează persoanelor care necesită recuperare neuromotorie şi, tot în cadrul acestui centru de zi, s-a înfiinţat un “centru de memorie” care se adresează celor bolnavi de boala Alzheimer sau au tulburări mari de memorie. În cadrul acestui “centru de memorie” au fost cuprinşi, până în prezent, în programe de recuperare de 2 săptămâni, 100 de persoane cu Alzheimer şi 500 cu tulburări de memorie.
Deasemenea, în Centrulul de zi s-au derulat 10 proiecte prin care s-a realizat dotarea cu aparatură modernă pentru recuperare, iar specialiştii care activează aici, în calitate de salariaţi sau de voluntari, sunt profesionişti de bună calitate.
Totodată, Clubul pensionarilor reuneşte atât persoane de vârsta a treia şi cât şi cele rămase singure care doresc să socializeze. Aici se organizează excursii, aniversări, activităţi specifice unui club.

La finalul întâlnirii s-a stabilit ca Instituţia prefectului, prin intermediul Direcţiei de Afaceri europene, să sprijine Fundaţia de Ingrijiri Comunitare prin identificarea unor parteneri din rândul fundaţiilor externe cu acelaşi domeniu de activitate, în sensul dezvoltării unor proiecte comune.

D.S.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate