Spectacol de folclor nemtean la Biblioteca Judeteana

0

Joi, 20 octombrie, la ora 17.00, Biblioteca „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamt va gazdui evenimentul „Comori de cantec nemtean”. In cadrul evenimentului se vor interpreta piese folclorice culese din zona judetului de catre un grup de tineri nemteni. Spectacolul face parte din cadrul unui proiect cu acelasi nume, „Comori de cantec nemtean”, realizat de Asociatia Future, cu sprijinul Consiliului Judetean Neamt, care are ca scop de baza transmiterea valorilor traditionale locale de la generatia pastratoare la cea tanara.


Proiectul „Comori de cântec nemţean” îşi propune, în primul rând, transmiterea folclorului muzical autohton de la generaţia păstrătoare la generaţia tânără. Această acţiune intervine ca o necesitate pe planul cultural nemţean, întrucât, la nivel educaţional, şcolar, acest sector este din ce în ce mai sărac. Contextul acesta este prezent şi pe fondul unei invazii de muzică de proastă calitate, în special cea realizată din raţiuni comerciale.

Acest gen muzical, care beneficiază de o mediatizare mult mai agresivă, datorită intereselor financiare implicate, este lipsit de încărcătura esenţială care să îi ofere profunzime spirituală. Acest amănunt preţios deosebeşte muzica păstrată şi cântată de bunicii şi părinţii noştri, faţă de ceea ce se promovează astăzi.

Am ales această denumire – comori – pentru a sublinia caracterul unic şi valoros al cântecului nemţean. Dorinţa de a nu pierde aceste „comori” ne-a purtat prin locuri în care, dacă te opreşti şi asculţi, parcă se mai aud încă doinele ciobănaşilor care îşi caută oile prin munţi, plânsul maicilor care şi-au petrecut flăcăii la cătănie, horele şi sârbele care răsunau în vatra satului la sărbători, baladele ce povestesc vitejia haiducilor şi cântecele de dragoste care îţi făceau inima să tresară.Mulţumim din suflet celor ce au avut bunăvoinţa şi răbdarea să ne deschidă poarta şi să ne încânte cu deosebitele „comori” de cântec cu care acest ţinut al Neamţului este înzestrat. Mulţumim, de asemenea, Consiliului Judeţean Neamţ, care şi-a oferit sprijinul în realizarea acestui proiect.”, ne-a declarat coordonatorul proiectului, Iosub Catalin.

Intrarea este libera.

Detalii pe site-ul dedicat proiectului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate