Șoferii din Neamț, „amendați” cu cafea, ceai și colăcei în această dimineață (FOTO/VIDEO)

0

În această dimineață, 23 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț și Biroului Rutier Piatra Neamț au desfășurat o acțiune preventivă pentru conștientizarea conducătorilor auto asupra principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special a riscului oboselii la volan.

Întrucât oboseala la volan reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii au oprit în trafic vehicule înmatriculate în alte județe și le-au oferit șoferilor o cafea.

De asemenea, polițiștii rutieri le-au adus la cunoștință conducătorilor auto că simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacție, a vederii, a performanței şi vigilenței.

*

Totodată, în contextul temperaturilor scăzute, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au oprit conducătorii de vehicule care se deplasau pe drumul național 2, nu pentru o acțiune de control, ci pentru a-i invita să ia o pauză, oferindu-le un ceai și un colac.

Pe parcursul pauzei, polițiștii le-au recomandat acestora să nu conducă atunci când se simt obosiți sau devin agitați la volan, cu atât mai mult când au de parcurs o distanță mare și să respecte regulile de circulație.

Această pauză a fost primită cu entuziasm de participanții la trafic mai ales de cei ce se deplasau pe distanțe considerabile, fiind plăcut surprinși de inițiativa polițiștilor rutieri.

Reiterăm faptul că o conduită responsabilă și preventivă poate salva viața dumneavoastră, a pasagerilor cu care vă efectuați deplasarea și a celorlalți participanți la trafic.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate