Şofer băut oprit cu focuri de armă de poliţişti

0

În ziua de 15 decembrie 2017, ora 23.00, un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție Poiana Teiului, a observat în trafic pe DN 17B, în afara localității Poiana Teiului, un autoturism care se deplasa sinuos și care a intrat în coliziune cu un parapet de pe marginea drumului.
După producerea evenimentului rutier, autoturismul a revenit pe partea carosabilă, continuându-și drumul. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 4 km, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, însă conducătorul autoturismului a refuzat sa oprească.
După efectuarea somației legale, unul din polițiști a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, iar unul spre pneurile autoturismului.
În dreptul intersecției Viaduct – Poiana Largului, polițiștii au reușit blocarea autoturismului si imobilizarea conducătorului auto. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că șoferul în vârstă de 27 ani din comuna Borca se afla sub influența alcoolului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate