Slogan PNL sau manipulare psihologică ?

65

Sloganul PNL, ”România înainte” este unul dintre cele mai subliminale sloganuri folosite de un partid politic de la revoluție până în prezent. El se bazează pe cuvântul ”înainte”, cuvânt folosit intenționat în mod subliminal de securiștii comuniști în tot ce a slogan-pnlînsemnat educația copiilor în perioada comunistă. Conceptul de „manipulare prin cuvinte” a fost introdus inițial de serviciile secrete americane, dezvoltat de cele sovietice și pus în aplicare prima dată chiar prin folosirea cuvântului ”înainte” de Mao Zedong în anii 60, când a lansat în China proiectul ”Marelui Salt Înainte”. De aici a fost preluat și de Securitatea din România și introdus în tot ce a însemnat sistemul de educație.

Cuvântul ”înainte” a fost baza a ceea ce ar spune unii că se cheamă programare neuro lingvistică, prescurtat PNL sau NLP, după denumirea din engleză (Neuro-linguistic programming). Pe vremea Securității, specialiștii din servicii o numeau ”concentrarea pe un mesaj permanent”, apogeul subliminalului ”înainte” fiind în anul 1977 când prin revista Cutezătorii s-a inițiat o acțiune de masă, intitulată “Tot înainte!”, acțiune la care erau obligați să participe toți pionierii și șoimii patriei.

Nu știm să vă spunem dacă cei care au ales acest slogan pentru campania PNL au vrut să ducă la bun sfârșit experimentul manipulator al securiștilor comuniști, dar este cert că toți copiii care au fost expuși acestei activități de propagandă subliminală centrată pe cuvântul ”înainte” sunt acum persoane adulte cu drept de vot. Desigur că în România nu avem legislația necesară incriminării folosirii mesajelor subliminale și nici experții care să confirme supozițiile noastre, dar intenționat sau nu, sloganul liberalilor duce, cel puțin într-o interpretare psihologică, la o reactivare subliminală a fricii față de autoritatea politică a emițătorului și o reactivare a sentimentului că subiectul trebuie să participe la o ”acțiune de masă”  unde are ”datoria” de a face ce-i cere autoritatea politică.

Originea de necontestat a subliminalului ”înainte”:

Sloganurile comuniste folosite pentr copiii din România: „Tot înainte, mandri pionieri/ Fii de bravi eroi/ Pe plaiul romanesc” , ”pionierii înainte”, ”șoimii patriei înainte”, ”UTC-iștii înainte”, “În luptă pentru cauza lui Lenin și Stalin înainte!”, ”Tot înainte”, Tot înainte tovarăși”.

Impactul vizual pentru copiii de atunci, votanții de azi:

Exemplele de folosire intenționată și bine țintită asupra copiilor în timpul comunismului a cuvântului ”înainte” pot continua. Dacă va funcționa sau nu acest mesaj subliminal rămâne de văzut, deoarece tot teoria spune că întreruperea unei asemenea manipulări psihologice duce la diluarea efectului.

În final rămâne întrebarea: PNL nu știa cum au folosit comuniștii și mai ales în ce scopuri cuvântul ”înainte” sau a avut parte de consilierea unor foști securiști cu expertiză în domeniu?
După cum spunea Tovarășul Nicolae Ceaușescu în Programul PCR din 1975, contează „marile realizări, entuziasmul, optimismul şi hotărârea poporului de a merge înainte”.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
65 Comentarii
  1. cititor40 spune

    NU A EXISTAT COMUNISM IN ROMANIA!
    Tindeam spre o tara „multilateral dezvoltata” ,CLAR?
    Plecam in fiecare an la mare,delta ,acum ca pensionar ciuciu!Ce era sanatatea,invatamantul ,cultura ,cum se mai cumparau cartile,,ce este astazi.JAF,JAF JAF. NU VRETI SA RECUNOASTETI!

  2. george T spune

    Cum ROMANIA se afla la un pas de prapastie indemnul acesta nu prea este datator de soeranta…
    Sau poate s-au gandit ca „INAINTE era mai bine!” i

  3. Carmen Popa Tiparu spune

    Unde duce drumul? Spre groapa vesnica! Multumim !

  4. Anisoara Petrica-lixandru spune

    Puțină istorie obiectivă şi fără vreun comentariu personal:Cuza a fost silit să-şi scrie abdicarea de liberali pe o hârtie sprijinită aşezată pe spatele unui liberal(asta după ce făcuse Unirea,reformele învățământului,armatei şi agri- culturii,dezrobise țiganii…de fapt el a ridicat România,Carol 1 a continuat).În 1907, când țăranii s-au răsculat din cauza sărăciei crunte răscoala a fost înăbuşită în sânge (murind mii de țărani)era la guvernare tot PNL.Înăbuşirea mişcăriloe muncitoreşti din 1929 şi 1933 se datorează PNȚ_cd(dar ăsta a cam dispărut de pe ecran).După aşa-zisa revoluție din 1989 PNL s-a tot căznit să se reîncarneze ,dar până acum nu se vede nicio acțiunebenefică poporului român.”Înainte”spre ce vrea să meargă acest partid(mai ales după fuziunea cu PDL?!)Oare chiar să nu existe alternative mai bune pentru marea masă de români?

  5. Violeta Stan spune

    Mai mult decat evident!

  6. Sandu Marian spune

    Inainte era mai bine!

  7. Veronica Staicu spune

    Indignare!Pentru oportunism si ipocrizie.Nu asteptati votul celor 7miloane 400 de mii de romani.Nu le subestimati inteligenta,chiar daca vaa ascundeti sub un nume nou.

  8. Nelu Enache spune

    Salut voios de pioner!

  9. Violeta Stan spune

    PSD mi-a majorat salariul cu 25% sorosistii cu „legea” lor vor sa taie! Jos cu groparii romanilor!

  10. Petrescu Gica Ionel spune

    nui mai lasati sa va duca cu vorba si nu votatii deloc .

  11. Violeta Stan spune

    O stare de greata

  12. Sandu Spatariu spune

    Emanuel Daca ar dispare PNL+PDL ar fi mai bine si mai multi bani an BUGET….

  13. Lucretia Canja spune

    N-au cultură generală , n-au auzit de comunism şi nu ştiu că „Tot înainte!” era deviza pionierilor! Regret pentru Domnul Mircea Ionescu Quintus, preşedintele onorific al partidului liberal!

  14. Alex Covaci spune

    „Mergem înainte, că înainte era mai bine!”-Este pentru noi,”Tot înainte!”-Este pentru ei,adică vor să fie pe viata….$$$$$$$$..

  15. Gabriel Mircea Popa spune

    E UN SLOGANCOMUNIST,,,,

  16. Ana Oltea Maniu spune

    „Tot inainte, … pe drumul tras de vajnicii tovarasi ” etc.- imi sugereaza o lozinca comunistoida, la fel poate fi nostalgia ca „tot inainte” era mai bine, deci in comunism. Un slogan total aiurea !

  17. Mitica Ionita spune

    inaite tovarasi tot inainte

  18. Iwan Hera spune

    Au fost sfătuiți de actualii securisti

  19. Zgardan Ion spune

    Tot inainte,ca inainte era mai bine!!!!!!!!!!

  20. Gheorghe Cuslin spune

    De ce ? Înainte era mai bine ? Mai ales ca e și „rosu” !

  21. Vana Constantin spune

    Trecutul.

  22. Burueana Catalin spune

    Romania Înainte! Ca înainte, cu Ponta era mai bine!

  23. Macelaru Costica spune

    Ii banuiesti de pra multa inteligenta,sint disperati!

  24. Popa Catalina spune

    Câtă risipă de cuvinte, ca să combați un cuvânt dintr-un slogan electoral, al uni partid istoric care a făcut Romania Mare! Mă bucur că acest cuvânt „inainte” vă dă fiori, că vă temeți . Vă temeți că nu mai puteți trage țara inapoi, vă temeți că oamenii realizează diferența dintre comuniștii care au nenorocit-o atât amar de ani, și perspectiva spre evoluție și dezvoltare. Vă temeți că sistemul de valori, revine la normal, vă temeți că se surpă temelia minciunii și manipulării, pe care-ati promovat incompetența și hotia. E Bine, e foarte bine!!! România inainte!

    1. Violeta Stan spune

      Manipulare? Minciuna? :))) doamna, va referiti la PNL=PDL=LOVE?

  25. Ica Sigartau spune

    Mai , moldovenilor ce va place voua ,măi ?

  26. Costi Simionica spune

    CU VOI SPRE DEZASTRU.

  27. Corlateanu Ioana spune

    Saturitate

  28. Elena Leach spune

    „Tot inainte, mandrii pioneri…” ca sa-l citez pe dl Mazanec. Numai ca prostimea „joaca” TOT PE LOC, PE LOC, PE LOC sau UNUL INAINTE SI DOI INAPOI.

  29. Dan Anghel Constantin spune

    Până la Berlin să nu vă opriţi !

  30. Gip Gipione spune

    Sa admitem ca este o speculatie, insa ma tem ca intreg vizualul PNL n are nici o treaba cu manipularea. Daca erau destepti introduceau sageata liberala in constructie si era altceva. Dar nu ne bagam, ca i partidu lor. Deci, asta nu-i manipulare, ci amatorism, da?

  31. Maria Zoita spune

    PDL=anii care a fost Boc la guvernare așa pățim cu ei.

  32. Stroie Ion spune

    Cu IOHANIS SI GORGHIU ROMANIA nu va merge „niciodată” inainte !

  33. Elena Oprea spune

    Tot inainte – emisiune pentru pionieri. Asa se numea o emisiune radio inainte de revolutie. Ce urmeaza? Multumim din inima partidului? Cintecul , binenteles, nu multumirile noastre.

  34. Busoi Valentin spune

    Da tot inainte era mai bine….

  35. Angela Badiul spune

    Daca acesti asa zis mari liberali in realitate o corcitura de PNL-PDL au in componenta fosti secretari PCR nu ne putem astepta la nimic bun din partea lor si atunci si acum au fost pentru ei si dupa potopul

    1. Doina Roşca spune

      Dacă luăm toți politicienii şi îi băgăm într-o oală numită comunism, pe rând îi scoatem şi spunem: tu mergi la pnl, tu la psd, tu la pur, tu la udmr etc, vedem că toți sunt la fel. Îi deosebeşte furtişagul. În psď sunt cei mai bogati politicieni dar nu au afaceri. Deci…

    2. Violeta Stan spune

      Sunt o gasca de impostori, ati uitat la europarlamentare cand au candidat sub sigla ALDE si dupa alegeri au trecut la PPE? S-au contopit cu PDL gasca mafiota, in frunte cu hoata de Roberta Anastase care a furat la votul legii pensiilor? Acum sustin ciolosistii sorosisti, care au un singur scop: distrugerea romanilor! Tehnocratia ucide Romania! Sa dispara bruxelezii, groparii romanilor!

    3. Violeta Stan spune

      :))) anonymous a zis sa-ti dai cu capu de pereti de trei ori

  36. Viorica V. Gradinaru spune

    Nu mai am încredere in , nici un partid si nici in politicieni .

  37. Mariana-Doina Kiss spune

    Toate partidele fac la fel , nimic nou de 26 de ani !

  38. Elena Florescu spune

    ??????

  39. Stroia Iosif spune

    Cred ca mai corect era „Romania,ca inainte.” (Pe vremea guvernului Basescu-Boc.)

  40. Elena Ilie spune

    Dezamagire , lehamite , dezgust , etc…

  41. Cuza Alexandru-Lica spune

    INAINTE A FOST MAI BINE !

  42. Mazanec Iacob spune

    Era pe vremea scolarizarii mele un cantec : „Tot inainte, mandrii pioneri…” si…s-a inaintat spre o dictatura. Probabil sloganul PNL tot acolo , spre o alta dictatura, ne duce: – spre „guvernul meu”, parlamentul meu”, „parada mea”si, la final…”tara mea” . „Multumim din inima partidului ! „( si acesta era un cantecel…”simpatic”)

    1. Gabriela Patrutiu spune

      Daca si-au luat tara inapoi , pot sa spuna cum vor ei ! E mai greu cu restul , care nu mai au nici macar tara ! Ce facem noi, cei ce nu suntem parte din ” tara mea ” , ” partidul meu ” „, guvernul meu ” ? Tara noastra care mai e si pe unde mai e ?

  43. Sava Bruma spune

    Ininte la furat…ca mai avem cte ceva de furat

    1. Doina Roşca spune

      Acesta este sloganul pas.!

    2. Sava Bruma spune

      La toate partidele indiferent de ce orientare politica au eu nu cred in nici un partid

  44. Toma Nicu spune

    Bag sama,ca ar fi,… CA CUm ,visam eu ,in adolescenta…..sa.. am trecere la femei…si mi s-o indeplinit visul…tate mi-or zas…hai….treci…mai repede…..tat inainte…

  45. Platon Cornel spune

    Era salutul meu de pionier la îndemnul comandanților de grupă/detașament/ unitate: Salut voios de pionier! …Tot înainte!

  46. Florin Enache spune

    Nope. Era Dac.

  47. Jianu Boicea spune

    cred ca era englez ….1

  48. Ana Danaila spune

    TOT ÎNAINTE, ERA MAI BINE….

  49. Maria Dranca spune

    1.Tot înainte era mai bine…
    2.”Tot înainte” era, la începuturi, răspunsul (obligatoriu !) la un salut pionieresc foarte…mobilizator! Prin anii ’50-’60.

  50. Sandel Toader spune

    Ca la pionieri!!!

    1. Elena Ivan spune

      Da, asa era si se adauga „darz si hotarat”!!!

  51. Sbera Ionel spune

    Înainte era mai bine

  52. Jenica Dan spune

    Intentia lor e de manipulare dar nu reusesc.Opiniile negative civilizate si intrebarile care ii deranjeaza sunt sterse si cei care pun intrebari sunt blocati.

  53. Mihai Cojocaru spune

    Asta inseamna, ca nu trebuie sa mai ramana nimic fara a fi furat.

  54. Dorin Patraucean spune

    Inainte…ca inainte era mai bine!

  55. Nuta Elena spune

    Inainte spre ce? Care e tinta? Ce propun ? sa mergem pe drumul construit de ei de un an de zile,drum ce nu duce nicaieri?

    1. Dumitru Tudor spune

      SPRE DISTRUGEREA TARI

    2. Janta Marius spune

      daca ati avea putina minte si rabdare o sa vedeti ca in sfarsit avem un drum,nu o cacealmea ca pana acum

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate