Sirenele vor suna la ora 10 în toată țara: Ziua Națională a Ambulanței din România, 28 iulie

0
Imagine ilustrativă

Sirenele ambulanţelor vor suna astăzi, la ora 10,00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională a Ambulanţei din România.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România, această zi nu va putea fi sărbătorită public şi la nivel naţional, din cauza continuării stării de alertă şi a pandemiei de COVID-19.

Preşedintele Klaus Iohannis decorează, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, medici şi asistenţi medicali.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la data de 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici.

Societatea de Salvare din Bucureşti, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei.

Prima „Salvare” din România

În cei 115 ani de existenţă, Serviciul de Ambulanţă a devenit unul dintre cele mai solicitate servicii din domeniul sănătăţii şi principal segment al asistenţei medicale şi transportului pacienţilor pentru ugenţe în perioada prespital.

Implicarea, profesionalismul şi dăruirea oamenilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului de Ambulanţă onorează profesia de asistent medical şi întăresc rolul acesteia în relaţia cu pacienţii.

amb12

„Astăzi îi felicităm pe angajații Serviciului Județean de Ambulanță, oameni datorită cărora unii dintre noi au primit o nouă șansă la viață sau au văzut lumina zilei ca urmare a profesionalismului lor!

Sincere mulțumiri, dragi salvatori de vieți! Vă apreciez pentru tot ceea ce faceți, pentru sacrificiile pe care sunteți dispuși să le faceți pentru a-i ține în viață pe cei care își pun ultima speranță în priceperea voastră.

Vă doresc să fiți sănătoși și să aveți putere pentru a vă onora în continuare sarcinile de serviciu! Vă sunt alături cu tot ceea ce pot face pentru ca activitatea Serviciului Județean de Ambulanță Neamț să se desfășoare în cele mai bune condiții. Tocmai de aceea m-am zbătut și în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, în mandatul trecut, am reușit să aduc în județ 17 ambulanțe noi, de tip A, B și C, care vă sunt de folos în desfășurarea activității!

În numele tuturor celor pe care i-ați scos din agonie, vă mulțumesc!

La mulți ani, salvatorilor de vieți!”, transmite Ionel Arsene, Președintele CJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate