Singură, printre oameni. O femeie din Piatra-Neamț, cu grave probleme de sănătate, are nevoie de o locuință pentru a fi monitorizată și îngrijită

0

Nota redacției: Pentru acest caz există acord de mediatizare. Informațiile din acest articol pot avea un impact emoțional puternic.

Un caz social deosebit de grav a intrat în atenția Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț după o sesizare făcută de locatarii unui bloc la Poliția Locală.

O femeie care se confruntă cu o tulburare psihică de mai mulți ani, îndepărtată și neînțeleasă de familie și cunoscuți, a rămas pe drumuri. În plină iarnă, neavând unde să înnopteze, s-a aciuat în mansarda blocului în care locuia cândva. Văzând starea precară a acelei mansarde neîncălzite, cei care au făcut sesizarea au sperat că fac un bine, numai că sprijinul pe care îl oferă statul acestor oameni aflați pe marginea prăpastiei nu acoperă nevoia lor de vindecare și reintegrare socială. Primele măsuri luate care rămân, de regulă, cam singurele, sunt o anchetă socială și o îndrumare spre adăpostul oamenilor străzii din Speranța, un loc care nu e întotdeauna acceptat de acești oameni care au nevoie de o îngrijire specifică și nu se pot adapta unui mediu cum este cel al unui adăpost de noapte. De multe ori, starea lor se agravează în medii ostile și ajung din nou pe străzi.

Aici intervine Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț care trebuie acum să facă ceea ce statul nu poate: să îi asigure tratament psihiatric continuu, să îi asigure o locuință stabilă, să o monitorizeze până când se poate pune pe picioare, până când va putea munci și se va putea descurca singură fără să îi recidiveze boala.

„O mamă cu patru copii, căzută în depresie, a rămas singură, la mila destinului. Nu a reușit să-și revină din toate necazurile care s-au abătut asupra ei și așa a ajuns pe drumuri, alungată de toată lumea. Poliția locală a găsit-o înghețată de frig, flămândă, într-o mansaradă, în blocul în care a locuit odată. Nimeni nu o mai vrea. I s-a oferit un loc în adăpostul oamenilor străzilor, însă nu a mers. Îi este teamă de lume. Și, oricum, nu asta este soluția în cazul ei. Deocamdată am cazat-o într-o pensiune, vom vedea ce soluții vom găsi și ce putem face să-i salvăm viața, să nu o găsim înghețată pe străzi. Poate ne dați o mână de ajutor, nu o putem lăsa pe străzi!”, spunea Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț în ziua când a fost preluat acest caz.

După ce a ajuns la pensiune și s-a mai putut dezmorți, această femeie a făcut mărturii tulburătoare, amestecate cu vină și regret că nu a mai putut avea grijă de copii și că i s-a destrămat familia. Din păcate, agravarea afecțiunii a fost provocată și de faptul că nu a continuat tratamentul prescris de psihiatrul la care a mers, dar și pentru că nu a primit sprjinul necesar din partea familiei sau cunoștințelor.

„Totul s-a întâmplat acum 3 ani. Nu am mai putut să am grijă de copii. Nu știu de ce, dintr-o dată am căzut. Vorbeam aiurea. Soțul mi-a tot zis că divorțează, la proces nu m-am dus. În viața asta nu am greșit doar eu. Locuința am obținut-o în 2008, am umblat pentru dosarul ANL atunci, lucram la o fabrică de pâine, dar a fost trecută pe numele soțului. Mi-e urât, n-am mai luat legătura cu copiii. Mi-a lipsit credința. Am avut mai multe internări, domnul doctor m-a rugat să  nu întrerup tratamentul… Copiii?  N-am mai avut grijă de ei.”, mărturisește femeia, printre lacrimi.

Afecțiunea psihică a unui membru al familiei poate fi copleșitoare și nu oricine poate oferi sprijin necondiționat. E prea târziu acum pentru „Ce-ar fi fost dacă?”. Important este ce se poate face acum pentru acest caz.

În prezent, nu există adăposturi sau locuințe dedicate unor astfel de situații speciale asigurate de statul român, cel puțin nu la Piatra-Neamț, cu excepția acelui adăpost al oamenilor străzii.

În loc să fie cazată la o pensiune, ar fi fost acum utilă locuința de urgență pe care, până nu demult, un ONG din Piatra-Neamț o asigura printr-un parteneriat cu administrația locală. Din păcate, cei din birouri nu au înțeles cât de importante sunt aceste proiecte care ajută imediat oameni aflați în situații similare, sărind toți pașii birocratici specifici unei societăți blocate în hârtii, așa că locuința a fost predată municipalității în vara acestui an și proiectul a fost oprit. Amănunte aici – click.

Având în vedere bețele în roate puse acestui proiect al locuinței de maximă urgență, ne-am fi așteptat ca autoritățile să demonstreze că pot face asistență socială mai bine decât ONG-urile însă, iată, s-a ajuns în acest punct în care tot un ONG preia cazul acestei femei.

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț a internat astăzi femeia la secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde medicul specialist și asistentele sociale de la UPU și Psihiatrie au demonstrat că sunt oameni și s-au implicat în mod deosebit pentru asigurarea unei perioade de tratament în regim de internare. Pe această cale, Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț mulțumește personalului implicat din cadrul spitalului județean.

Comunitatea nemțeană poate acum să facă ceea ce statul, familia, cunoscuții au eșuat să facă: să îi întindă o mână de ajutor acestei femei până când nu e prea târziu. E greu, poate chiar la limita imposibilului, însă e un caz care are șanse mari de a fi rezolvat cu bine. Și sunt oameni dispuși, măcar, să încerce.

Pentru acest caz NU este nevoie de sprjin financiar. Este nevoie de o locuință pusă la dispoziție de cineva care poate înțelege cât de important este să fii alături de acești oameni la timp, înainte de a fi imposibil de reintegrat în societate sau… mai rău, să se întâmple o tragedie.

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț își asumă ca, odată avută la dispoziție această locuință, să monitorizeze cazul, să se asigure că femeia își urmează tratamentul corespunzător și să îi asigure cele necesare până când va putea merge la un loc de muncă și să se întrețină singură. Scopul este ca într-o perioadă de timp mama să găsească puterea necesară să se vindece sau să își amelioreze afecțiunea și să reia legătura cu cei patru copii ai săi.

Bolile psihice sunt reale, sunt distructive dacă sunt lăsate netratate și afectează oamenii la fel de mult ca și o boală fizică.

Cei care cred că pot oferi servicii de terapie pro bono pentru acest caz și cei care cred că pot pune la dispoziție pentru o perioadă temporară, până la ameliorare, o locuință în care Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț să poată caza, monitoriza și salva această femeie, această mamă aflată în dificultate, o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

(I.M.)

DREPT LA REPLICĂ, 12.12.2023:

Sunt fostul soț al acelei femei. De la început vă precizez că a fost susținută din toate punctele de vedere, atât de familie (soț, copii) cât și de propria-mi familie (părinți, soră, nași de cununie, cumetri). Problemele au apărut cu mai mult timp în urmă, în anul 2016, când pe atunci eram o familie normală. Soția (fosta), din varii motive a început a frecventa diferite persoane dubioase pentru a-și destinul, așa zise ghicitori, vrăjitoare, în care eu nu am crezut și nu voi crede niciodată. Problemele s-au accentuat în aprilie 2019 când din senin acuză pe toată lumea că îi dorește răul. Încă de pe atunci am luat măsuri adecvate (am dus-o la psiholog și psihiatru). În urma medicamentelor părea că totul a revenit la normal. În anul următor, de la sine putere, a hotărât să întrerupă toate tratamentele prescrise precizând că nu are nevoie de doctori nefiind o cauză medicală și că de fapt are nevoie de biserică și de aproprierea de Dumnezeu. Am făcut pe placul ei chemând preot în casă și făcând cele cuvenite, dar din păcate nu a fost nicio schimbare în comportamentul ei. Văzând că nu am nicio putere de convingere, i-am spus cum stă situația și că într-o bună zi, de frică de a nu afecta prea mult starea emoțională a copiilor, voi pune capăt unei căsnicii toxice, după nenumerate internări la urgență prin apel la 112. Starea ei s-a deteriorat din cauza consumului de alcol, țigări și cafea, și din refuzul ei de a se alimenta. Din 2019 și până în prezent, eu am fost cel care s-a ocupat în totalitate de creșterea și educația celor 4 copii pe care îi avem împreună, lucru de care mă voi ocupa până la sfârșitul vieții. Precizez că din partea familiei ei nu am avut parte de nicio susținere.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate