Sfinţii 10 mucenici din Creta

0

Sfinții 10 Mucenici au pătimit pentru Hristos în insula Creta, în timpul împăratului Deciu (251-253). Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie și Evnichian erau din cetatea Gortinei, Zotic din Cnossos, Agatopod din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest și Pompie din Iraclion. a12
Pentru că au refuzat să jertfească idolilor, sfinții au fost prinși de asupritori și adunați în același loc. Au fost chinuiți cu cruzime timp de 30 de zile și în ziua a 23-a a lunii decembrie, când au fost duși la judecată, au stat tari și neclintiți în credința pe care o aveau în Hristos. Înainte de a trece la cele veşnice, au rostit cu toţii această rugăciune: „Iartă, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi pentru toată patria, că să scape din întunericul necunostintei şi cu ochi curaţi să vadă bună credinţă, să Te cunoască pe Ţine, Lumina cea adevărată, O! Împărate veşnic”. Cei 10 Mucenici din Creta au primit moartea prin tăierea capetelor cu sabia, apoi cei apropiați mucenicilor au luat sfintele trupuri și le-au îngropat.

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Naum al Ohridei.

Sfântul Naum al Ohridei fost unul din ucenicii Sfinţilor Cnaum-ohrida-43hiril şi Metodi, apostolii slavi . A trăit între anii 830 – 910. În anul 867 sau 868 este hirotonit preot în Roma. Potrivit aghiografiei Sfinţilor Chiril şi Metodie, scrisă de către Sfântul Clement al Ohridei, Sfântul Naum a ajutat celor dintâi în lucrarea lor misionară întreprinsă în Moravia Superioară.
Sfântul Naum este unul dintre întemeietorii Şcolii de Literatură din Pliska, unde a şi lucrat între anii 886-893. După ce Sfântul Clement a fost hirotonit episcop în Drembica – Velika în anul 893, Sfântul Naum a continuat lucrarea lui Clement în Şcoală Literară din Ohrida. În anul 905, Sfântul Naum a întemeiat Mănăstirea de lângă Lacul Ohrida, care, mai târziu, îi va purta şi numele . S-a ostenit mai ales cu tălmăcirea Sfintei Scripturi şi a celorlalte cărţi bisericeşti din limba greacă în cea slavonă. Sfântul a adormit în prima  jumătate a secolului al X-lea. În această mănăstire, sfântul a tradus Sfânta Scriptură din greacă în slavonă.
Sfântul Naum a adormit în Domnul pe 23 decembrie 910, iar Sfintele sale Moaște făcătoare de minuni lucrează și astazi mulțime de minuni celor ce se roagă cu credință, mai cu seamă vindecări de boli grele, îndeosebi nebunia.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate