Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

0

dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit în data de 26 octombrie de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama.
A trăit in timpul împăraților Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, înscrisă in Sinaxare, aflăm ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui sau a fost  numit guvernator al Tesalonicului.

Ținând seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. În vremea aceea, creșinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creștinii erau victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune: „Du-te și pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”. Prin rugăciunele Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împaratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămĂduitor de boli.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413.

Biserica actuala în care se afla moastele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee, în anul 1493 și redatĂ cultului creștin în 1912.

În credinţa populară, Sfântul Dimitrie este vestitorul ierii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele. Se mai spune că de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate