Sfânta Muceniță Tatiana

0

Sfânta Muceniță Tatiana a fost o diaconiță din Biserica Romei din secolul al III-lea, care a trăit în timpul domniei împăratului Alexandru Sever (222-235)aSfânta Muceniță Tatiana s-a născut la Roma într-o familie nobilă. Tatăl său era funcționar în administrația imperială, creștin în ascuns și care a crescut-o pe fiica sa în credința creștină. A devenit diaconiță a unei biserici din Roma și s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu, în post și rugăciune, îngrijind bolnavii și ajutându-i pe cei în nevoi.
Ajunsă la maturitate Sfânta Tatiana a ales să trăiască în curăție și în dragoste față de Hristos, rugându-se ziua și noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi și nevoiași. Pentru virtuțile ei a fost aleasă în slujba de diaconiță a Bisericii din Roma.
Chemată de puternicii zilei în templul lui Apollo pentru a-i aduce zertfe, Tatiana a refuzat şi s-a rugat cu credinţă lui Hristos. Din acel moment au început pătimirile Tatianei. La început i s-a tăiat părul, iar trupul i-a fost împus cu suliţa; a fost spânzurată şi aruncată în cuşca unui leu fioros. Ajunsă din nou în templul care adăpostea idolii, Tatiana a refuzat să le aducă jerfe, iar prin rugăciunile ei, adresate lui Hristos, s-au prăbuşit statuile acestora, iar muceniţa a fost supusă din nou chinurilor. În cele din urmă, Tatiana și tatăl ei au fost amândoi decapitați într-o zi de 12 ianuarie, în preajma anului 225 d.Hr., primind astfel cununa muceniciei.

Moaştele Sfintei Tatiana au fost aduse în țară noastră după cucerirea Constantinopolului de către turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab. Boierii Craiovești aduc capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei va fi depus la Episcopia Râmnicului și apoi la Catedrala mitropolitană“Sfântul Dimitrie” din Craiova, prin stăruintele lui Firmilian, mitropolitul Olteniei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate