Sfânta Împărăteasă Teofana

0

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi, 16 decembrie, pe Sfânta Împărăteasă Teofana.at

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol, fiind de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei. Aceştia s-au rugat mult în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu, pentru a avea un copil. Fetiţa de la vârsta de şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de virtuţi. Frumuseţea şi înţelepciunea ei, au făcut să fie dată soţie lui Leon al VI-lea Înțeleptul (886-911), dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol, semănând zânzanie în urechile împăratului Vasile I Macedoneanul (867-886), au făcut ca acesta să-l închidă pe Leon împreună cu soţia sa, trei ani.
De sfinţirea bisericii Sfântului Proroc Ilie, s-a împăcat cu fiul său şi au ieşit împreună la slujbă. Îmbolnăvindu-se, l-a lăsat împărat pe Leon, iar cinstita împărăteasă Teofana, trăind în palatele împărăteşti, se îngrijea de mântuirea sufletului. Socotea ca nimic mărirea împărătească, dispreţuia desfătările vieţii şi nu înceta zi şi noapte să slujească Lui Dumnezeu cu psalmi, rugăciuni, cântări şi milostenii. Pe sub podoabele împărăteşti, îşi chinuia în ascuns trupul în zdrenţe, dispreţuia mesele bogate şi scumpe, hrănindu-se cu pâine şi legume, îndestula pe cei săraci cu cele de trebuinţă, se îngrijea de slugi ca de fraţi şi nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturor le spunea „Domnule”. Cei din jurul ei vedeau patul acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur, dar când se lăsa noaptea, împărăteasa se culca jos, pe podea, pe care aşternea o rogojină. Din pricina vieţuirii aspre, s-a îmbolnăvit, dar n-a încetat cu grăirea dumnezeieştilor cântări şi rugându-se Lui Dumnezeu cu lacrimi pentru suferinţele celorlalţi. De dragul Lui Hristos, s-a lepădat de lume, a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite. Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă şi aşa şi-a dat, în pace, sufletul Lui Dumnezeu.

La 10 noiembrie 893, când a murit, încă nu împlinise vârsta de 30 de ani. A fost îngropată în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, unde se odihnea și mica Evdochia, fiica ei. În curând, numeroase minuni, vindecări miraculoase întâmplate la mormântul ei au vestit întregului Bizanț virtuțile fostei suverane.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate