Sf. Sfințit Mc. Dorotei, episcopul Tirului

0

Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei, episcopul Tirului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 iunie.
5-6A fost episcop al Tirului în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Martor al persecuțiilor împotriva creștinilor, și-a părăsit scaunul episcopal și s-a refugiat din calea prigonitorilor.
S-a reîntors la slujba sa o dată cu venirea la conducerea imperiului a Sfântului Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (306-337).
Văzând chinurile la care erau supuşi creştinii, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), bătrânul Episcop Dorotei şi-a părăsit iar scaunul şi a luat drumul pribegiei. A mers în Tracia, dar nici acolo nu a scăpat de prigonirea închinătorilor la idoli, chemându-l astfel Dumnezeu la cununa mucenicească. A fost prins de dregătorii lui Iulian, în cetatea Odisopole (Varna de azi), unde a suferit bătăi şi chinuiri.
În urma acestor suferinţe şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Sfântul Sfinţit Mucenic Dorotei a lăsat felurite scrieri, în limbile greacă şi latină, printre care „Vieţile Prorocilor şi ale Apostolilor”, dar şi alte cuvinte şi tâlcuiri.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate