Sf. Proroc Elisei

0

Sfântul Proroc Elisei, pomenit în calendarul creștin ortodox la 14 iunie, a fost urmașul Sfântului Proroc Ilie.
elisei7 (1)Sfântul Prooroc Elisei a fost agricultor şi a trăit în vechiul Israel. Din poruncă dumnezeiască, a fost chemat de către Sfântul Ilie la misiunea de proroc. Sfântul Ilie i-a descoperit lui Elisei revelaţia dumnezeiască şi I-a cerut cu lacrimi Lui Dumnezeu ca îndoit să-i dea acestuia harul dumnezeiesc prezent în el. Elisei şi-a părăsit casa şi familia şi l-a urmat pe Proorocul Ilie.
L-a urmat până la înălţarea acestuia la cer, când i-a preluat mantia, dar şi darul profetic.
Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului (precum, odinioară, Moise despărțise apele Mării Roșii), a făcut dulci apele amare de la Ierihon, a umplut cu apă tranșeele de apărare excavate în războiul cu moabitenii, a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei sărace şi o mulţime de alte minuni. A trecut în nefiinţă în jurul anului 839 i. Hr. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.
Sfântul Prooroc Elisei a murit în jurul anului 839 î.H. şi a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

Astăzi, 14 iunie, Biserica Ortodoxă îi pomenește și pe: Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, Sfânta Cuvioasă Iulita, Sfântul Cuvios Nifon şi Sfântul Sfințit Mucenic Chiril și episcopul Gortinei (Cipru).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate