Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Atonitul

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare, pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 iunie, este unul dintre marii pustnici egipteni, trăitor în a doua jumătate a secolului al IV-lea. S-a făcut monah într-o mănăstire din ținutul Tebaida, în pustia Ermopole (Egipt). A părăsit însă mănăstirea, retrăgându-se în pustie, unde a viețuit vreme de șaizeci de ani, „nevăzând față omenească”, hrănindu-se dintr-un finic (curmal) aflat în apropierea chiliei sale. L-a găsit aici Sfântul Cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor.
Se  spune că Onufrie a găsit în pustie pacea inimii şi bucuriile rupte din bucuria cerească.
Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie.
După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Cuvios Petru Atonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră. Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile.
A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea.