Sf. Ap. Aristarh, Pud și Trofim; Sf. Mc. Crescent și Vasilisa

0

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 15 aprilie.

Sfântul Aristarh era din Tesalonie. El a mers cu Apostolul Pavel în Asia, la Efes, la Colose și la Roma unde a stat cu Pvel și în temniță. Ajuns episcop în Apameea Siriei, până la adânci bătrâneți, a adus pe mulți la cunoștința Evangheliei.

Sfântul Pudens este pomenit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola lui, a doua către Timotei, unde zice: „Închină-se vouă și Pudens”. Acest Sfânt Pudens era dregător în sfatul Romei, bărbat dreptcredincios, care a primit în casa lui pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și adunarea credincioșilor. Casa lui s-a prefăcut, după aceea, în biserică și se numea „Păstorească”, sau „Pudentiana” după numele lui.

De Sfântul Trofim, pomenesc și Faptele Apostolilor dar și Sfântul Pavel, în Epistola sa a doua, către Timotei, zicând: „Pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. Acesta era din Efes și, împreună cu Pud și cu Aristarh, a însoțit pe Apotolul Pavel, în toate călătoriile sale în Asia, Grecia și în Iudeea și a îndurat mucenicească moarte, prin sabie, după tăierea Sfântului Pavel, sub Nero, la Roma.

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim au fost martirizați în anii 65 sau 67, în timpul persecuției împăratului Nero, fiind tăiați cu sabia. Sunt prăznuiți împreună pe data de 15 aprilie și cu toți cei șaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, în ziua de 4 ianuarie.

În această zi este pomenit și Sfântul Mucenic Crescent. Acest Sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat fiind în vârstă. Atunci când a fost prins de persecutori și supus la judecată la toate întrebările guvernatorului provinciei, Sfântul Crescent a răspuns cu: „Sunt creștin!”. A primit moarte martirică în urma chinurilor la care a fost supus.

Tot în această zi este pomenită și Sfânta Muceniță Vasilisa, care a fost botezată creștină de către Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfânta Vasilisa a fost prinsă și întemnițată în timpul persecuției împotriva creștinilor declanșată de împăratul Nero (54-68). După ce a fost supusă chinurilor, Sfânta Muceniță Vasilisa a primit cununa muceniciei.

Sinaxar_15_aprilie_Sf_Aristad_Pud_Trofim_w747_h373_q100

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate