Servicii paraclinice decontate în policlinica Spitalului din Piatra-Neamț. Alexandru Patrașcu: „Suntem spital public. Trebuie să oferim servicii cât mai multe, decontate”
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț vrea să intre în contract cu Casa de Asigurări pentru servicii paraclinice, astfel încât pacienții care ajung în policlinica spitalului să poată beneficia de anumite investigații medicale decontate, pe baza biletului de trimitere de la medicul specialist.
Subiectul a fost explicat de conf. dr. Alexandru Patrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, în emisiunea „De vorbă cu Iosub Robert”, în contextul discuțiilor despre reorganizarea unității sanitare și despre modul în care pacienții pot avea acces la servicii medicale fără plată.
Managerul a precizat că, în prezent, la Spitalul Județean, anumite investigații nu pot fi făcute gratuit, prin Casa de Asigurări, în policlinică.
„Dacă pacientul vine la Spitalul Județean, la ora actuală, să facă o radiografie, un computer tomograf, un RMN, o rezonanță magnetică, o osteodensitometrie, din păcate nu poate să o facă decât contra cost. Nu există posibilitatea decontării prin Casa de Asigurări, cu bilet de trimitere de la medicul specialist, conform programării, evident, și în limita posibilităților, să își poată face investigații decontate de Casă”, a explicat conf. dr. Alexandru Patrașcu.
Obiectivul conducerii spitalului este ca aceste servicii să poată fi oferite pacienților în regim de decontare, în cadrul unei noi sesiuni de contractare.
„Acum urmează o sesiune de contractare. Spitalul și-a propus ca acest serviciu să-l poată oferi pacientului decontat de Casa de Asigurări, cu bilet de trimitere de la medicul specialist. Când vine la policlinica spitalului, să poată face această investigație, adică o simplă radiografie, o ecografie, unde se poate, un examen de computer tomograf, un RMN, decontat de Casa de Asigurări. Să nu mai dea niciun ban vizavi de aceste servicii”, a mai spus managerul.
Potrivit acestuia, faptul că spitalul dorește să intre în contract cu Casa de Asigurări nu înseamnă că alte unități medicale, private sau publice, ar fi scoase din contract. Măsura vizează strict posibilitatea ca pacienții care se adresează Spitalului Județean să poată beneficia de servicii decontate și în cadrul spitalului public.
Ce presupune contractarea cu Casa de Asigurări
Conf. dr. Alexandru Patrașcu a explicat că spitalul trebuie să depună un dosar la Casa de Asigurări, cu documentația aferentă, prin care să solicite contractarea anumitor servicii, cu aparatura și personalul medical corespunzător.
„Am impus să intrăm în contract cu Casa, conform grilei de evaluare, pentru că noi depunem un dosar la Casa de Asigurări, unde există o documentație în spate, în care vrem aparatura X să intre în contract cu Casa, cu angajații X”, a precizat managerul.
Acesta a mai arătat că există modificări legislative care obligă medicii angajați ai spitalului să intre în contract cu Casa de Asigurări prin angajator, în cazul serviciilor paraclinice.
„Există o modificare legislativă prin care medicii sunt obligați să intre în contract cu Casa la angajator. Adică, dacă ești angajat în spital, pe laborator de imagistică medicală, ești obligat să intri în contract cu Casa la angajator, adică la spital”, a explicat conf. dr. Alexandru Patrașcu.
Managerul a subliniat că, pentru serviciile paraclinice, Casa de Asigurări permite contractarea cu un singur operator.
„Casa oferă posibilitatea să faci pe paraclinic un singur contract, cu un singur operator. Iar tu, dacă ești angajat în spital, legea te obligă să faci contract cu Casa la spital, nu la un operator privat”, a spus acesta.
„Spitalul nu oferă acest serviciu gratuit”
În cadrul discuției, a fost punctată situația actuală: un pacient nu poate face gratuit, în policlinica spitalului, o radiografie la plămâni, de exemplu, dar poate beneficia de servicii decontate în unele clinici private.
„La ora actuală, spitalul nu oferă acest serviciu gratuit”, a confirmat managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Acesta a mai explicat că, în lipsa unui contract al spitalului cu Casa de Asigurări pentru aceste servicii, medicii pot avea contracte prin alți operatori.
„La ora actuală, spitalul nu are niciun contract cu Casa pe aceste servicii. Automat, medicii pot să aibă acest contract la orice alt operator”, a spus conf. dr. Alexandru Patrașcu.
Managerul a precizat că, din punctul de vedere al conducerii, prioritatea este ca spitalul public să poată oferi cât mai multe servicii decontate pacienților care i se adresează.
„Eu trebuie să fac tot posibilul să ofer un serviciu, în contract cu Casa, pacienților care se adresează spitalului. Sunt obligat, prin lege, să ofer servicii cât mai multe, decontate, pentru că suntem un spital public. Decontate pentru pacienții care se adresează spitalului”, a transmis managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Prin această măsură, conducerea spitalului urmărește ca pacienții să aibă acces, în cadrul policlinicii Spitalului Județean, la investigații medicale decontate, fără costuri suplimentare, în condițiile prevăzute de lege, pe baza biletului de trimitere și în limita programărilor disponibile.
