Seria abaterilor grave, un nou episod: trei bărbați despistați în flagrant de Poliție
Depistați în flagrant de polițiști
În noaptea de 8 octombrie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, pe strada Principală, din localitatea Răucești, a unui autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Grumăzești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în trafic, pe strada Principală, în localitatea Răucești, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 21:50 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat în trafic, pe DN 12C, în localitatea Bicaz-Chei, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Neamț

