Senatorul PNL Eugen Țapu acuză guvernul PNL de incompetență

Senatorul PNL de Neamț Eugen Țapu consideră că alegerile din județul Neamț au fost fraudate.
Ținând cont că alegerile au fost organizate de guvernul PNL și supravegheate atent de reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul PNL, și toate instituțiile implicate au fost coordonate de aceeași guvernare liberală, acuzele senatorului Eugen Țapu nu pot duce decât la concluzia că cei care s-au ocupat de alegeri au fost atât de incompetenți încât nu au fost în stare să păzească eficient procesul electoral.
Senatorul PNL face referire la social democrați că ar fi fost cei care au fraudat, dar tot cei de la PNL ne spun de ani de zile cât de analfabeți, grobieni, „neinteligenți” și grei de cap sunt PSD-iștii, ceea ce agravează și mai mult acuzațiile senatorului Țapun.
Așadar, senatorul PNL Eugen Țapu ne spune că o gașcă de analfabeți dezorganizați au reușit să fraudeze alegerile organizate de guvernul PNL și supravegheate de prefectul PNL. Deci, avem o problemă mare de competență la nivelul celor care au organizat și păzit alegerile.
Iosub Robert




Tare ma-si bucura nu numai eu cred o multime de oameni , daca acest politicean nu o sa mai fie in urmatoarea legislatura in Parlamentul Romaniei. Nu a facut nimic pentru acest oras si judet .
Poate ar fi momentul ca dl. Tapu sa lase politica pentru altii.Poate a inteles si dl. Cozmanciuc cui ii datoreaza esecul din alegeri…
Cred ca acest ,, politruc care nu face nimic ” nu o sa -l mai vedem in viitoarea legislatura a Parlamentului.