Semaforizarea are și ea rostul ei. Piatra, „nepoata Timișoarei” (VIDEO)

0

Primarul municipiului Piatra-Neamț alege să apere proiectul de managementul traficului din oraș prin semaforizare. Acesta afirmă că la Piatra-Neamț va fi cel mai modern și performant sistem din țară și că pentru a accepta proiectul, trebuie mai întâi să îl înțelegi.

„Sunt două moduri prin care se poate face sistematizarea circulației într-un oraș: indicatorul rutier sau semaforul. Cel mai inteligent este, evident, semaforul, pentru că îți permite creșterea fluxului mașinilor care trec printr-o intersecție într-un interval dat.”, spune Andrei Carabelea.

Există îngrijorarea că prioritizarea semaforizată a drumurilor principale va duce la blocaje în trafic pe străzile laterale, însă primarul Andrei Carabelea susține că sistemul inteligent de trafic va reuși să gestioneze această problemă. Trebuie doar, spune domnia sa, să criticăm mai puțin și să așteptăm să se termine proiectul să vedem cu ochii noștri. Vom trăi și vom vedea.

În privința faptului că semafoarele vechi au fost dezafectate, se pare că motivul este dat de modul în care funcționează aceste finanțări europene care nu permit folosirea echipamentelor SH. În plus, primarul a explicat că aceste semafoare nou achiziționate sunt racordate la sistemul inteligent de management al traficului și respectă niște specificații tehnice pentru softul de ultimă generație. Primăria va folosi în alte zone, unde va fi necesar, semafoarele vechi dezafectate, dar încă funcționale.

Întrebat dacă totuși nu sunt cam multe semafoare, mai ales că în Timișoara, unde există deja implementat de mai mulți ani un sistem similar, s-a început demontarea lor pentru că încurcau, primarul Andrei Carabelea a precizat:

Timișoara are implementat „bunicul” sistemului de la Piatra-Neamț, făcut de aceeași societate care implementează proiectul de trafic management de la Piatra-Neamț. Este gândit de același proiectant, iar proiectantul este și parte a execuției proiectului. La Timișoara proiectul a fost implementat în 2015-2016.

După 7 ani în care studiile de trafic au arătat care sunt intersecțiile care pot fi pietonalizate, pe unde se pot devia traseele pe care le frecventează șoferii pentru a ajunge la o destinație, în urma rapoartelor au decis desființarea a 7 puncte semaforizate cu 163 de semafoare. Ce nu se spune în comunicările publice este că s-au achiziționat alte semafoare pentru extinderea sistemului de trafic management din Timișoara pe străzile laterale.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate