Selecție online pentru viitorii experţi în management educaţional, seria a-16-a
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat o nouă procedură de concurs pentru selectarea de noi membri în Corpul Național de Experți în Managementul Educațional, seria a 16-a.

Conform calendarului de desfășurare, procesul de selecție a început în data 13 iulie, prin completarea formularului de selecție, disponibil online. Această etapă se încheie pe 19 iulie. Ulterior, pe 20 iulie, vor fi afișate listele cuprinzând candidații admiși în urma procesului de selecție online.
În intervalul 20-27 iulie, candidații admiși vor depune la inspectoratele școlare județene portofoliile cu documentele prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a concursului. Aceste portofolii pot fi transmise și electronic, până la ora 16:30, în data de 27 iulie, pe adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare.
În județul Neamț, pentru dobândirea calității de membru al corpului de experți în management educațional, sunt scoase la concurs, pentru seria a-16-a, 180 de locuri.
- Pentru mai multe detalii accesați site-ul ISJ Neamț. De asemenea, detalii privind înscrierea, inclusiv formularul, sunt disponibile pe pagina web dedicată.
Calitatea de membru în Corpul Naţional de experţi în management educațional, certificată prin înscrierea în Registrul Naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat de Ministerul Educației și Cercetării, este una din condițiile obligatorii pentru participarea la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale.


