SEISM2025 – O defilare a incompetenței din România
România, 2025. Un stat care se scufundă în corupție și nepăsare, dar care mai are timp de paradă. Sub titulatura pompoasă SEISM2025, autoritățile române au organizat o amplă simulare națională a unui cutremur de 7,3 grade Richter. Ministere, autospeciale, elicoptere, ONG-uri, sirene, uniforme, tot tacâmul – un spectacol grandios menit, chipurile, să testeze reacția instituțiilor în cazul unui dezastru major.
Numai că, dincolo de costume și poze, exercițiul a fost o glumă proastă. O regie prost scrisă, în care actori fără vocație s-au prefăcut că știu ce fac. A fost, de fapt, o demonstrație de forță a incompetenței organizate, în care am văzut exact ce ne așteaptă în ziua în care un cutremur real va lovi România: haos.
Simularea s-a desfășurat într-un decor artificial, complet rupt de realitate. În cazul unui cutremur real de 7,3 grade, nu mai există comunicații civile funcționale. Nu mai merge WhatsApp-ul, nici telefoanele mobile, nici rețelele de date. Dacă tu îți coordonezi intervenția pe grupurile de WhatsApp sau pe telefoane mobile, atunci tot exercițiul tău nu mai are nicio legătură cu ce se întâmplă în realitate. Pierderea curentului electric este inevitabilă la un astfel de cutremur, iar în România, cu o rețea electrică învechită, generatoarele de avarie sunt rare, prost întreținute și ineficiente. În lipsa curentului, stațiile de pompieri, spitalele, prefecturile și celelalte structuri de intervenție nu mai au acces la computere, softuri, bazele de date sau chiar la lumină. Pompele de combustibil civile nu mai funcționează. Semnalizarea rutieră cade, semafoarele dispar, haosul se instalează pe șosele. Toată logistica unui răspuns bine coordonat presupune electricitate. Fără ea, intervenția trece la un nivel medieval.
Nimeni nu ia în calcul comportamentul uman real. O bună parte dintre pompieri, medici, jandarmi sau alți oameni din sistem nu vor fi niște roboți gata să sară în bocanci la primul apel. Ei vor încerca mai întâi să-și salveze propriii copii, părinți, soții sau soțiile. Într-o țară fără o cultură solidă a datoriei publice și unde sistemul i-a abandonat de nenumărate ori, e naiv să credem că majoritatea vor rămâne la post cu mintea limpede. Într-un blackout post cutremur, fără posibilitatea de a-și contacta familia, o parte importantă din forța de intervenție intră în modul de supraviețuire individuală. Asta nu apare în niciun scenariu oficial, dar e exact ce se va întâmpla.
Rețelele GSM pică primele, fie pentru că turnurile sunt afectate, fie pentru că rețeaua este supraîncărcată de milioane de apeluri. Datele mobile se blochează aproape instantaneu. WhatsApp, Telegram, Messenger – devin aplicații moarte. Internetul dispare în primele minute, odată cu energia. Stațiile radio VHF/UHF ar putea funcționa, dar doar dacă au surse de energie autonome și echipamente nedeteriorate. Fără comunicare, coordonarea devine imposibilă. Structurile de intervenție funcționează pe ipoteze și instinct, nu pe ordine. Autoritățile locale și centrale își pierd rolul de coordonatori. Prefecții, primarii, comandanții ISU sau ai Poliției devin simpli spectatori, fără capacitate reală de reacție. Nu pot trimite ordine, nu pot primi rapoarte, nu pot lua decizii. Singurele structuri funcționale rămân cele care s-au pregătit anterior pentru autonomie totală: baze militare, unități cu generatoare proprii și protocoale clare, unele ONG-uri bine dotate. Restul se afundă în tăcere, beznă și dezorganizare.
Această „mare pregătire” a fost, mai degrabă, echivalentul unui exercițiu de salvare de la înec făcut pe gazonul unui stadion. A fost o coregrafie executată pentru presă și pentru propriile rapoarte interne, nicidecum un test de stres veritabil. România nu e pregătită pentru un cutremur. Iar SEISM2025 nu a fost decât un bal mascat al neputinței, cu girofaruri, drone și briefinguri recitate robotic. Un exercițiu făcut doar ca să bifăm o activitate și să se filmeze cine trebuie în rol de „salvator al patriei”.
Când va veni cu adevărat dezastrul – și va veni – va conta mai puțin cine a avut cele mai multe corturi sau stații mobile, și mai mult cine știe cu adevărat ce face în teren. Iar astăzi, din păcate, răspunsul e simplu: foarte puțini.
Iosub Robert
