Șeful Guvernului, vizită în Neamț la lucrările de amenajare a râului Cracău, la Slobozia – Roznov

0

În cursul zilei de astăzi, premierul Viorica Dăncilă a realizat o deplasare în județul Neamț la obiectivele de apărare împotriva inundațiilor. Premierul a fost însoțit de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, și ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Prima vizită în județ a avut loc la lucrările de amenajare a râului Cracău, la Slobozia – Roznov, executate în regim de urgență la solicitarea președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, care a atras atenția ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, precum și șefului Guvernului, cu privire la riscul de afectare a magistralei de gaz care alimentează municipiul Piatra-Neamț și comuna Săvinești.

„Deplasarea în teritoriu a început în orașul Roznov acolo unde Apele Române derulează o lucrare de amenajare Hidrotehnică a canalului de dirijare a Cracăului pentru protejarea satului Slobozia, cu fonduri de la Guvernul României. Lucrarea a fost realizată în proporție de 70% însă nefinalizarea ei creează de fiecare dată amenințarea ca magistrala de gaz ce deservește întreg municipiul Piatra-Neamț și comuna Săvinești să fie afectată. Cu sprijinul Guvernului, lucrarea a fost reluată și va fi finalizată cât de repede posibil astfel încât să eliminam în totalitate acest risc. Mulțumesc și cu această ocazie premierului României, Viorica Dăncilă, și Guvernului PSD care acordă o atenție deosebită județului nostru și ne sprijină în derularea acestor lucrări de amploare, atât de utile pentru Neamț și locuitorii săi!”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

„Pe lângă această lucrare la care s-au alocat fonduri în regim de urgență, mai avem încă trei lucrări în județul Neamț: Borca și Sabasa, Tarcău și Schit. Sunt lucrări în regim de urgență pentru că județul Neamț a fost unul dintre județele cele mai calamitate în această vară. S-au alocat 63 milioane lei pentru cele 4 obiective. Toate obiectivele trebuie finalizate până la finalul anului 2018. Săptămânal se monitorizează prin echipe de specialiști stadiul fizic al lucrărilor.”, a declarat ministrul Deneș la vizita de la Slobozia.

„Văd că se lucrează, se lucrează intens, am convingerea că veți termina până în decembrie, astfel ca începând cu anul următor să nu mai avem probleme. Este o investiție după foarte mulți ani. Nu îmi rămâne decât să vă urez succes, rezolvăm și problema cu magistralele de gaz. Este o lucrare foarte importantă.”, a punctat premierul României la Slobozia.

Prin HG 516/2018 s-au alocat fonduri pentru obiectivul „Amenajare râu Cracău la Slobozia, județul Neamț”. Lucrarea constă în 3,5 km de regularizări de albie existentă, 5 km de albie nouă deviată și 2 poduri pe râul Cracău. Ordinul de începere a fost emis în data de 28 august 2018. Lucrarea are drept scop scoaterea de sub efectul inundațiilor a 1.100 de gospodării și 3.800 de locuitori din cartierul Slobozia, din orașul Roznov. Nerealizarea lucrărilor pune în pericol cele două conducte magistrale de gaze Costișa-Săvinești, care asigură alimentarea municipiului Piatra Neamț și a localităților limitrofe. Lucrările sunt în plină desfășurare pe toate fronturile simultan, amploarea proiectului necesitând mobilizare de forțe și utilaje. Valoarea alocată este de 57.159.000 lei.

Aceste investiții sunt realizate în regim de urgență pentru a pune în siguranță locuitorii și bunurile acestora, precum și pentru prevenirea unor eventuale efecte pe care calamitățile le-ar putea produce. Conform planului de investiții, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate