Ședință Consiliul local Girov

1

În cadrul ședinței de Consiliu local desfășurată în data de 31 martie, în comuna Girov, s-au dezbătut mai multe proiecte și hotărâri aflate pe ordinea de zi, printre care problema organizării pășunatului, aprobarea investiției și a indicatorilor tehnico-economici în cadrul proiectului modernizarea drumurilor locale, aprobarea planului de riscuri, aprobarea modificării inventarului public și privat al comunei și altele.

Printre cele mai interesante probleme discutate în finalul acestei ședințe ar fi aspectele legate de valorile inventarului public și privat al comunei Girov, care se pare că ar deține numeroase suprafețe de teren supraevaluate, „din cauza valorii sentimentale a acestora”…

În plus, se pare că un inventar real, care să cuprindă totalitatea suprafețelor deținute și cele vândute ale comunei Girov la ora actuală ar fi imposibil de realizat, ca să nu mai vorbim de valoarea reală a acestuia. Concluzia: „ce este în inventar, asta este. Ce s-a vândut nu mai știm… că nu mai este in inventar…”

În final, după o oră de discuții și probleme ridicate în cadrul ședinței, pe sistemul… „uite e pasarela, nu e pasarela”… în cadrul acelorași dezbateri legate de inventar, unul dintre consilieri intervine cu mică nelămurire:

Consilier: Pasarela pietonală Boțești-Girov stipulată în inventarul comunei unde este?
Răspuns: Ați văzut costul?
Consilier: Da dvs ați văzut pasarela???

Răspuns: Da ați văzut costul?

Ca să nu rămâneți cu nelămuriri cu privire la existența și locația pasarelei pietonale respective, vă invităm să urmăriți materialul video atașat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. lucica spune

    vorbe in vant.pierdere de timp si dezamagiri pentru locuitorii comunei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate