Seară turcească la Galeria Era

0

2Miercuri 25 martie, la Galeria Era din cadrul Central Plaza Hotel, a avut loc o seara turceasca cu expoziție de tricouri, o scurtă lecție de istorie si delicatese tradiționale.
Expoziția face parte dintr-un proiect culturalo-tradițional al Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu în parteneriat cu Universitatea din Konia, Projinal LTD și bineînțeles Asociația Era, care are ca scop schimbul intercultural dintre cele două țări: Turcia și România.
1Șerife Yildiz a venit la Galeria Era cu o colecție de tricouri cu însemne tradițional-istorice turcești cu influențe rusești, italiene sau germane preluate în urma vizitelor diplomatice între state. Simbolurile reprezintă fragmente din cercetarea Șerifei pentru lucrarea de doctorat, sunt clar explicate, putând afla, astfel, curioasa povestea a fiecăruia. Este pentru prima dată când aceste tricouri sunt expuse publicului.
Șerife Yildiz a povestit celor prezenți că sursa de inspirație pentru creațiile sale a reprezentat-o împăratul Osman, un conducator iubit de către turci pentru politicile sale blânde atât la adresa poporului turc cât și a străinilor care au rămas în această țară după încheierea războaielor.
Invitaților prezenți la eveniment li s-au alăturat un grup de 25 de maiștri și elevi turci, veniți în Piatra-Neamț pentru a întregi acest schimb intercultural.
”Ne bucurăm să găzduim astfel de evenimente care aduc istoria în prezent prin itermediul unor mijloace moderne, ușor accesibile mai ales tinerilor care au puțină răbdare să mai cerceteze, să citească despre alte civilizații sau culturi. Alături de Eleonora Dragomir, profesor al Colegiului Tehnic Gheorghe Cartianu, și a colegului meu Ciprian Istrate am reușit să aducem la Piatra-Neamț adevărate lucrări de cercetare istorică, binînțeles, într-o variantă stilizată, modernă.” a declarat Roxana Pricop, PR Galeria Era.
Seara s-a încheiat cu degustarea delicateselor cu specific turcesc. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 27 martie.

Galeria Era

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate