La loc comanda! Bolnavii decedați, infectați cu COVID NU vor mai fi înmormântați ca înainte – Reguli noi

0

Șeful Secretariatului de stat pentru culte, Victor Opaschi, a anunțat pentru Antena 3 faptul că bolnavii care au decedat fiind infectați cu coronavirus vor putea fi inmormântați conform tradiției și cultului religios.

Mai exact, pacientul COVID va avea dreptul să cheme preotul la spital, decedatul va putea fi îmbrăcat înainte de înmormântare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormântarea se va putea face respectând tradiţia.

Așadar, se va putea face slujba de înmormântare în biserică, se va respecta tradiţia şi ritualul fiecărui cult religios, iar incinerarea sau înmormântarea se va face cu sicriul sigilat, a precizat Victor Opaschi, șef Secretariatul de stat pentru culte, duminică, la Antena 3. 

De 160 de ani, instituția noastră, Ministerul cultelor, este principala instituție a statului român care elaborează și aplică politici publice din domeniul vieții religioase. Aș vrea să vă mai spun că, în această perioadă marcată de răspândirea pandemică a virusului, noi ne-am adaptat politicile publice la contextul special în care ne aflăm. (…) Astfel, am creat o platformă de dialog care vizează tehnologia digitală și deciziile care sunt luate pentru limitarea răspândirii virusului trebuie să răspundă atât nevoilor de protecție publice, cât și nevoilor religioase ale credincioșilor.

Concret, pe această platformă, reprezentanții cultelor au susținut modificarea măsurilor privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19. Astfel, am găsit soluții optime și de completare a anexei ordinului Ministrului Sănătății, notează dcnews.

Mai multe detalii în presa centrală, aici.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate