Se lasă cu plângeri penale. PSD e foc și pară. Acuză coaliția că alocă discreționar bani pentru UAT-uri

0

După discuții în Biroul Permanent Național, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut acuzații grave împotriva coaliției aflate la guvernare și a majorității parlamentare. Acesta a declarat că guvernul, sub umbrela argumentului oportunității în buget, a considerat că nu se pot dubla alocațiile, nu se pot mări pensiile, nu se poate mări bugetul la sănătate sau educație. „S-au tăiat 2.6 miliarde de lei de la sănătate, iar educația, după ce au fost închise 1 an de zile școlile, are cel mai mic buget, ca și procent, din istoria postdecembristă.”, a spus Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a pus și problema legalității bugetului. Acesta a acuzat guvernul că anul trecut s-au folosit bani din fondul de rezervă pentru „mită electorală”. „Înainte de alegeri au mutat aproape 2 miliarde către autoritățile locale ale PNL. Fondul de rezervă al premierului are cu totul și cu totul altă destinație: fondul de rezervă pentru calamități sau intervenții de urgență, sub nicio formă pentru mită electorală.”

Marcel Ciolacu a mai precizat că, peste noapte, s-a modificat bugetul de stat prin anexa 7.03, iar acum se dau banii doar către primăriile conduse de primari de la cele trei partide care formează coaliția.

„Cei care au pierdut alegerile s-au unit și conduc Guvernul României. Vom face plângeri penale la toți prefecții care au fundamentat cheltuielile din mandatul lui Orban, dar și cheltuielile din mandatul lui Ciucă. SIngurul element comun este actualul prim ministru, Florin Cîțu, principalul avizator ca ministru de Finanțe

Vrem să facem plângeri clare la toți miniștrii care au avizat aceste cheltuieli prin HG. Vrem să știm ce criterii s-au luat în considerare pentru a trece această anexă 7.03. Vorbim de banii României, banii noștri. Vrem să știm care sunt criteriile legale pentru alocarea acestor bani discreționar doar către anumite autorități locale.

Este evidentă infracțiunea și vom face plângeri penale. Dacă nu a fost oportun să se găsescă bani pentru studenți, pentru elevi,pentru pensionari, pentru sănătate, când vine vorba despre aceste tipuri de cheltuieli, domnule Cîțu nu veți mai veni la Parlament, ci veți merge la procuratură să explicați cum ați făcut celebra anexă 7.03.”, a spus Marcel Ciolacu. 

Marcel Ciolacu mai spune că liderii din teritoriu vor să vină să protesteze la Palatul Cotroceni. Acesta a mai declarat că PSD ia în calcul, după consultări cu juriștii, să atace bugetul la Curtea Constituțională.

În paralel, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a acuzat PSD de același lucru, că a alocat bani primarilor după propria politică, „discriminând cetăţenii”.

Întrebat la Parlament cum comentează acuzaţiile social-democraţilor potrivit cărora banii ar fi împărţiţi în mod discreţionar către primarii membri ai partidelor din coaliţia de guvernare, Orban a afirmat că PSD ar trebui „să tacă pe acest subiect”.


„PSD ar trebui să tacă pe subiectul ăsta, pentru că PSD a alocat banii după propria politică primarilor şi a discriminat cetăţenii români, împărţindu-i în două categorii – cetăţeni români din localităţile cu primari PSD şi cetăţeni români cu primari de alte culori politice. Eu m-aş abţine în locul lor de la declaraţii politice pe acest subiect, pentru că altfel voi fi nevoit să aduc aminte toate alocările care au fost făcute pe PNDL1, pe CNI, pe PNDL 2, din Fondul de rezervă al Guvernului şi ponderea alocărilor, care a fost predominantă către primarii PSD. Nu mai vorbesc de alocările de la Consiliile judeţene care sunt controlate de PSD.”, a spus Orban.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate