Domnul primar Gheorghe Stefan a dat o dispozitie

3

Pentru interzicerea comercializării şi consumului băuturilor alcoolice pe o distanţă de 500 metri în jurul celor 75 secţii de votare, de pe raza municipiului Piatra Neamţ, prevăzute în Anexă, în data de 29.07.2012 între orele 06:00 – 24:00

PRIMARUL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ

Având în vedere adresa nr . 10570 / 18.07.2012 a Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamt, înregistrată la Primaria Piatra-Neamţ cu nr. 24652 / 19.07.2012, precum şi a prevederilor art. 5 din Hotărîrea nr. 8 / 13.07.2012 a Biroului Electoral Central – privind unele măsuri pentru asigurarea ordinii publice şi a bunei desfăşurări a campaniei la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29.07.2012 ;
Văzând referatul înregistrat sub nr. 24652 / 19.07.2012, prin care Biroul Autorizări Comerciale şi Transport propune interzicerea comercializării şi consumului băuturilor alcoolice pe o distanţă de 500 metri în jurul celor 75 secţii de votare, de pe raza municipiului Piatra Neamţ, prevăzute în Anexă, în data de 29.07.2012 între orele 06.00 – 24.00, pentru evitarea comiterii de fapte antisociale şi a altor manifestări care pot perturba ordinea şi liniştea publică .
În conformitate cu prevederile art. 63, art. 68, art. 115 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

DISPUN :

ART. 1 – Se interzice comercializarea şi desfacerea de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 metri în jurul celor 75 secţii de votare, de pe raza municipiului Piatra Neamţ, prevăzute în Anexă, în data de 29.07.2012 între orele 06.00 – 24.00, cu ocazia campaniei la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României, pentru evitarea comiterii de fapte antisociale şi a altor manifestări care pot perturba ordinea şi liniştea publică.
ART. 2 – Serviciul Administraţie Publică Locală va înregistra prezenta dispoziţie şi o va comunica Prefectului Judeţului Neamţ, în vederea exercitării controlului de legalitate, Biroului Autorizări Comerciale şi Transport şi Poliţiei Locale a municipiului Piatra Neamţ, pentru luarea la cunoştinţă, aducerea la îndeplinire şi comunicare către agenţii economici

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. cris99 spune

    Simplu. Cei din colegiul 6 ar fi putut fi adusi cu autocarele si plimbati cu gondola la P. Neamt, asa cum Stefan a procedat la alegerile parlamentare sau prezidentiale anterioare.Numai ca atunci li s-a recomandat, ba mai mult au fost conditionati bietii oameni sa voteze cu PDL si Basescu. In plus au primit si cate o sacosa cu ulei si zahar.Acum intelegi „zinaida „sau „partizanatul politic ti-a adus grave prejudicii logicii normale”?Sau te faci a nu pricepe ca Pinalti e seful a tot ce misca in acest judet?

  2. zianida spune

    @cris99 bree cum sa dea primarul de piatra neamt dispozitie pentru comunele din „colegiul 6”

    Inteleg ca partizanatul politic aduce grave prejuditii logicii normale.

  3. cris99 spune

    Ma intreb de ce excrocul asta nu a dat aceasta dispozitie la alegerile pt. colegiul 6 cand toti handicapatii cu comanace verzi ,erau matoliti chiar de oamenii PDL, sau, in campania pt locale cand aceiasi boschetari primeau una mica sa voteze analfabetu’ nost primar. Mare scarba imputita acest puscariabil!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate