Se închide temporar circulația pe două sectoare de pe DN 17B în Neamț

0

Ca urmare a derulării lucrărilor de rănguire a versanților pe DN 17B, km 62+950 – 63+200 (zona Mădei-Borca), km 85+100 – 85+350 (zona Poiana Largului – Roșeni), în județul Neamț, DRDP Iași a aprobat instituirea unor restricții de circulație în reprize de câte 30 de minute de lucru efectiv, alternate cu câte 30 de minute de pauză, pentru degajarea/fluidizarea traficului rutier.

Perioada de execuție a lucrărilor va fi 24 – 29 septembrie 2018, între orele 07:30 – 15:30, cu posibilitatea prelungirii acesteia, în funcție de condițiile meteo și alte cauze neprevăzute.

Restricțiile vor fi instituite cu avizul I.P.J. Neamț – Serviciul Rutier.
Mai menționăm că zona în lucru va fi semnalizată corespunzător, la fel ca și vehiculele care vor participa la execuția lucrărilor. De asemenea, după finalizarea lucrului sau la întreruperea lui din diferite motive, se va efectua o verificare atentă a versantului și numai după ce s-a constatat că nu există pericolul căderilor de stânci se vor restabili condițiile normale de circulație, pe ambele sensuri, prin ridicarea semnalizării rutiere temporare.
Materialul rezultat ca urmare a execuției lucrărilor va fi îndepărtat și transportat, astfel încât în cursul nopții să nu existe risc de producere a accidentelor.
Având în vedere aceste aspecte, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, cu recomandarea de a circula cu prudență pe sectoarele menționate și cu respectarea semnalizării instituite.

Comunicat DRDP Iași

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate