Scrisoarea a III-a din colegiul VI
La un semn, un primar pe langa altul, legând ban de ban, se leagă
Şi în sunet de valuta trece oastea lui întreagă;
Militieni, copii de suflet ai lui Zeus şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Neamt în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind banerele mari…
Numa-n zarea depărtată sună zgomot de smenari.
Iată vine-un sol de pace
Aranjat la patru ace .
Stefanel, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
– Ce vrei tu?
– Noi? Cat se poate! Şi de n-o fi cu bănat,
Tradatorii nostri-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un smecher atât de simplu, după vorbă, după port.
– Tu eşti Mmm… tradatorul?
– Da-mpărate!
– Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta independenta
Intr-o luna de detenta.
– Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: ….. hai sa facem o smecherie!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu DNA ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să te prefaci ca ploua,
Să ne dai un ban şi nouă
Din mila Măriei tale…
Ca te-om ajuta la votare.
– Cum? Când lumea mi-e deschisă, la parandarat gândeşti că pot
Ca întreg portocaverdele să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, marlane, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus.
Dar sa lasam acum smecheria,
Sa-ncheiem cu poezia.
Sa ramana cum am spus
Tu te faci ca-mi esti supus
Ca sa iei ceva in plus
Iti dau bani de biscuiti
Poate si de past’ de dinti.
Iti rezolv si smecheria
Si-incheiem cu poezia.
– Da-mparate.
Ionel Ionel