Școala se împarte la trei. Singurul care plătește cu adevărat scump este elevul!

Nu de mult timp a început școala. Ca la fiecare început de an școlar, agitație, temeri, emoții, curiozități și tot felul de întrebări fără răspuns – pentru o scurtă perioadă de timp, au mișunat în mintea tuturor: elevi, profesori și părinți, deopotrivă.

Este deja o perioadă bună de timp de când asistăm cu toții la schimbările care se petrec, an de an, în sistemul de învățământ din țara noastră și parcă ne-am și obișnuit cu asta, într-o oarecare măsură. Și știm cu toții care sunt motivele din cauza cărora nu există stabilitate și continuitate în școala românească. Totul pleacă și se învârte în jurul politicului, ca spirala de pe cochilia melcului.

Ne-am obișnuit cu lipsurile de toate felurile, dar trăim în pace cu ele și ne modelăm cu ușurință după situație. O abilitate bună – ar părea să fie și chiar este dar, doar dacă e adoptată pentru scurt timp, până se remediază situația. Și situația poate fi diversă: lipsa manualelor; lipsa autorizațiilor ISU; lipsa cadrelor didactice în anumite zone; lipsa implicării în procesul de predare din partea dascălilor; lipsa apetitului pentru studiu din partea elevilor; etc. Toate aceste probleme pe care le înglobează sistemul de educație n-ar fi atât de importante și disturbatoare la nivel general dacă cineva s-ar ocupa să le rezolve imediat ce apar. Dar cine? Pentru că rezolvarea lor implică timp și costuri. Părinții ar fi tentați să zică rapid că Școala, profesorii. La rândul lor profesorii ridică ochii către directorii instituțiilor și aceștia din urmă dau fază lungă spre minister. Eee, aici se spulberă dilema! Pentru că Ministrul Educației, Liviu Pop, ne lămurește pe toți: Educația e gratuită conform Constituției. În fapt, cineva trebuie să asigure acestă gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte de gratuitate, copilul nu plătește nimic. 

Vi se pare logic, normal, corect? Fiecare de pe poziția lui se poate întreba după cum se simte lovit de această… explicație oficială. Iată, acesta-i răspunsul la întrebarea cine să se ocupe de rezolvarea problemelor tehnice și administrative din învătământ.

Așadar, părinți, bucurați-vă că ai voștri copii beneficiază de „gratuitate” și că din familie doar dumneavoastră plătiți pentru asta. Și nu mai oftați și vă înroșiți sau albăstriți la față – după caz, când vine vorba de dat bani la fondul clasei pentru pupitre, perdele, catedră, cretă, manuale, auxiliare și alte lucruri necesare pe care sunteți obligați să le asigurați copiilor voștri, ca ei să fie scutiți de la plată și să le folosescă gratuit. Pentru că și Statul asigură partea lui de gratuitate: clădirile (chiar dacă unele sunt dezafectate și fără autorizații), pune la dispoziție dascăli (chiar dacă îi plătește prost, pe unii nu-i verifică nimeni să vadă dacă sunt în deplinătatea facultățile mintale, iar unii intră la catedră sau pe funcții doar pe pile și relații) și lista poate continua. Și totuși, ministrului nostru îi scapă din vedere un amănunt. Spune că Statul asigură o parte din gratuitate, dar mă întreb, Statul de unde își adună resursele dacă nu și de la sutele de mii de părinții care plătesc zeci de taxe la stat?!…

Mi-am dorit să aduc în atenție niște aspecte de profunzime, cărora astăzi parcă nimeni nu le mai dă importanță, dar de la care prind contur caracterele umane și evoluează odată cu trecerea timpului în bine sau rău toată dimensiunea lumii noastre. Rămân datoare pentru următorul editorial cu un subiect de profunzime, pe aceeași temă.

Viorela Gherasim, părinte